Marius Șumudică a fost la negocieri cu Dan Șucu. Înainte să intre în lift, patronul i-a pus mâna pe spate: „Este, bă, sunt antrenorul Rapidului”

Marius Șumudică a fost la negocieri cu Dan Șucu. Înainte să intre în lift, patronul i-a pus mâna pe spate: „Este, bă, sunt antrenorul Rapidului”
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

În luna mai a acestui an, înainte ca Neil Lennon să fie cooptat în proiectul de la Rapid București, Marius Șumudică a fost la negocieri cu Dan Șucu și era încrezător că ar putea începe o colaborare cu omul de afaceri.

Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a oferit noi detalii din cadrul discuțiilor pe care le-a purtat cu acționarul majoritar din Giulești și a mărturisit că a fost surprins atunci când nord-irlandezul i-a luat locul.

Marius Șumudică era convins, în luna mai, că va fi antrenorul Rapidului! A sunat-o imediat pe soție după întâlnirea cu Dan Șucu

În primele zile ale lunii mai, când Rapid încă se afla angrenată în sezonul 2023 – 2024, Dan Șucu și Marius Șumudică au avut o întâlnire de aproximativ 90 de minute, în care au discutat termenii unei potențiale colaborări în Giulești.

Marius Șumudică a fost foarte încântat de prima interacțiune pe care a avut-o în persoană cu Dan Șucu, iar la acel moment declara că negocierile au decurs într-un mod pozitiv, însă fără să ofere prea multe detalii:

A fost o întâlnire pozitivă! Nu pot și nici nu vreau să intru în amănunte”, spunea Șumudică.

Aparent, la momentul declarației de mai sus, Marius Șumudică era în extaz și convins în proporții foarte mari că va deveni antrenor la Rapid pentru sezonul 2024 – 2025. Totul a fost dezvăluit chiar de „Șumi”, abia acum, la mai bine de 3 luni de la negocieri. Marius Șumudică a oferit noi detalii din cadrul discuțiilor pe care le-a purtat cu Dan Șucu și a mărturisit că era convins că va fi instalat în postura de tehnician al giuleștenilor:

Eu m-am întâlnit cu domnul Șucu de două ori și am stat de vorbă cu el o oră. Mi-a lăsat o impresie extraordinară. Dar când am plecat de la dânsul, mă ducea la lift, îmi punea mâna pe spate, și când intram în lift îmi spuneam «Este, bă, sunt antrenorul Rapidului!». Mă făcea să cred că sunt antrenorul Rapidului. Îmi zicea «Domnu’ Șumudică, ce bine vedeți fotbalul… Incredibil! Și ce impresie proastă am avut despre dumneavoastră». Mă duceam până la mașină, o sunam pe nevastă-mea și-i ziceam «Gata, hai că semnez!»”, a dezvăluir Marius Șumudică, potrivit Fanatik.

„Și în două zile… Boom, Neil Lennon!”

La scurt timp după ce Dan Șucu și Marius Șumudică au discutat în persoană, acționarul majoritar al giuleștenilor a mai încercat pentru un ultim moment pista Mircea Lucescu. „Il Luce” nu a putut fi convins să se alăture proiectului din Giulești, iar în acel punct, omul de afaceri a decis să meargă pe varianta unui antrenor străin. În cele din urmă, alesul a fost nord-irlandezul Neil Lennon, care a scris istorie alături de Celtic.

Și în două zile… Booom… Neil Lennon! Asta e, nicio problemă! Dar mi-am dat seama că este un om corect, fiindcă mi-a spus, referindu-se la acest antrenor: «M-am dus pe un drum, am ales și merg pe drumul ăsta, nu mă mai întorc. Cu toate că mi-am dat seama cât fotbal știi». Simțeam, la cum vorbea cu mine, că Guardiola e mic copil”, a adăugat Marius Șumudică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania