Marius Croitoru (45 de ani) revine ca antrenor pe banca echipei FC Botoșani, luni, ora 17.30, contra celor de la Unirea Slobozia.
Va fi al 77-lea meci ca tehnician în Moldova, la al treilea mandat sub comanda finanțatorului Valeriu Iftime.
Obiectivul este barajul pentru un loc în cupele europene, adică locul 1 sau 2 în playout.
„Jumătate din lot a lucrat cu mine în precedentul mandat. Pe ceilalți îi știu foarte bine, am urmărit jocurile. Lotul e unul bun la ora actuală, dar vrem să scăpăm de zona asta care ne apropie de retrogradare și să menținem pe primele două locuri.
În primul meu mandat nu exista echipă din playoff care să n-aibă fotbaliști de la Botoșani, asta înseamnă că am lăsat niște lucruri aici. Au fost și aspecte negative, dar contează că am dus de două ori echipa în playoff.
Lumea se uita la Botoșani, deși nu aveam suporteri. Ceea ce înseamnă mult pentru mine.
N-am găsit hibe, dar am găsit hibe legate de încredere. Încrederea se câștigă greu și se pierde ușor. Vom avea încredere dacă găsim o victorie imediat, încă din prima rundă din playout. Hiba acum e moralul
Sunt adeptul psihologului, recunosc. S-ar putea să fie nevoie, înainte a de a fi fotbaliști sunt oameni. E greu când ești mereu sub presiune. Ar fi ceva benefic”, a declarat Marius Croitoru.
N-am Facebook, n-am Instagram, n-am TikTok. Puterea unui om stă în a fi față în față cu mine, nu contează tastatura. Dacă te ascunzi în spatele tastaturii ești un om slab
Marius Croitoru, antrenor FC Botoșani
Un punct important în strategia noului sezon va fi diminuarea bugetului venit din zona privată, grupul de firme condus de Valeriu Iftime. Dacă până acum se „pompau” 4 milioane de euro anual, sponsorizarea va scădea la 2,5 milioane de euro.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2023%2F05%2Fcolaj-frf-1.jpg)
De asemenea, în ultimii ani nu s-a mai aud bani din transferuri, iar aducerea lui Marius Croitoru are ca scop refacerea zonei de scouting.
„Punctele s-au înjumătățit, iar mie îmi este teamă să nu ajung să mă lupt din nou pentru salvarea de la retrogradare. Însă, am încredere că Marius Croitoru va pune lucrurile la punct. El știe foarte bine lotul nostru de aici și știe cu ce se mănâncă activitatea de aici, de la FC Botoșani.
Marius are avantajul că acum deține și licența PRO, iar lumea nu o să mai stea cu ochii pe el, așa cum se întâmpla în trecut. Nu uitați că toți stăteau cu ochii pe el ca să nu se ridice și să dea vreo indicație”, a spus Iftime într-un interviu acordat ProSport.