Ce a spus Marius Baciu despre posibilitatea de a fi înlocuit de Mirel Rădoi la FCSB: „Doamne, iartă-mă!”

Andrei Preotu

Mirel Rădoi (45 de ani) este din nou liber de contract, iar în spațiul public se vehiculează tot mai mult o eventuală revenire a sa la FCSB, în locul lui Marius Baciu (51 de ani). Acesta din urmă a fost chestionat, de asemenea, pe marginea subiectului.

Zvonurile au apărut pe fondul formei slabe pe care o traversează roș-albaștrii în competiția internă. Înfrângerea suferită în fața celor de la CFR Cluj, scor 0-1, a fost urmată de încă una, la Târgoviște, cu UTA, scor 1-3.

De altfel, Gigi Becali a recunoscut că ia în calcul să producă o schimbare la nivelul băncii tehnice, dar nu imediat. Decizia ar urma să fie luată după încă patru sau cinci meciuri, în funcție de rezultate.

Marius Baciu a rupt tăcerea despre posibilitatea de a fi înlocuit cu Mirel Rădoi

În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu FC Argeș din prima etapă a grupelor Cupei României, Marius Baciu nu a dorit să comenteze prea mult situația lui Mirel Rădoi și zvonul potrivit căruia acesta ar urma să-l înlocuiască, dar a lăsat de înțeles că nu ține de scaun.

„Ce pot să zic? Să fie sănătos Mirel. Doamne iartă-mă, nu sunt primul sau ultimul antrenor pentru FCSB, dar cât sunt aici sunt eu. Întrebați-mă despre mine, nu pot să vorbesc eu despre Mirel”, a spus tehnicianul.

Fostul său coleg de la Steaua București (n.r. actuala FCSB) a revenit în țară după despărțirea de Gaziantep. Mandatul a durat doar patru luni, timp în care a bifat șapte meciuri. Înfrângerea cu Rizespor din cea de-a treia etapă a noii ediții de campionat i-a determinat pe bașkani să-i rezilieze contractul.

Ioan Andone: „Mirel Rădoi, la FCSB. Nu de acolo a plecat?”

Posibila revenire a lui Mirel Rădoi la FCSB – echipa pe care a antrenat-o în două rânduri, precedenta experiență fiind chiar în primăvara lui 2026, până să ajungă în Turcia – a stârnit deja o serie de reacții. Ioan Andone, spre exemplu, a opinat că mutarea ar fi de bun augur, dar i-a oferit un sfat antrenorului: să aibă mai multă răbdare pe viitor.

„Păi, la FCSB! Nu de la FCSB a plecat? Mie îmi pare rău. Mirel este un antrenor bun, asta e părerea mea. Trebuie să aibă răbdare. Nu știu ce s-a întâmplat acolo (n.r. la Gaziantep), începuse bine campionatul. Turcii n-au răbdare, la fel ca în Arabia Saudită sau în Emirate.

Prea puțin stă la o echipă! El trebuie să stea 3-4 ani la o echipă, să se verifice pe el, să aibă răbdare, an de an să facă un pas înainte. Cluburile mai vând jucători, aduci tu din altă parte, să asamblezi… e mult de muncă!

El a construit o echipă superbă la Craiova. Chiar îmi pare rău. Sincer, îmi pare rău! Am citit că sunt probleme…Ce rău îmi pare! Chiar îmi pare rău de el!”, a declarat „Fălcosul” pentru sport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania