Marius Baciu nu a mai rezistat și a dat de pământ cu fotbaliștii săi, la finalul meciului pe care FCSB l-a câștigat în fața celor de la FC Botoșani, scor 4-3 (n.r. după prelungiri), în semifinala barajului pentru UEFA Conference League.
Tehnicianul „roș-albaștrilor” a criticat fără menajamente mai mulți jucători, printre care se numără Alexandru Stoian, Joao Paulo, Florin Tănase sau Darius Olaru.
FCSB s-a impus cu scorul de 4-3 în fața celor de la FC Botoșani și s-a calificat în finala barajului pentru UEFA Conference League, unde este așteptată de Dinamo București.
Chiar dacă echipa lui a obținut victoria și calificarea, Marius Baciu nu a fost pe deplin mulțumit și s-a arătat deranjat de faptul că jucătorii nu au respectat în totalitate indicațiile pe care le-au primit.
Astfel, tehnicianul „roș-albaștrilor” i-a criticat fără menajamente pe mai mulți fotbaliști, printre care se numără Alexandru Stoian, Joao Paulo, Florin Tănase sau Darius Olaru.
„Chiar dacă am luat primul gol, am greșit pe poziționare, mi-a plăcut reacție băieților. Am egalat și am reglat-o. Unele lucruri nu mi-au plăcut, la ce am cerut. Am avut momentele noastre foarte bune, am schimbat. Nu am avut forță cu atacantul nostru, cu copilul.
Nu am câștigat dueluri, nu a intrat în profunzime așa cum i-am cerut. Intrarea lui Cisotti acolo a reglat lucrurile, am reușit să ținem de minge.
Ne trebuia jucător care aleargă foarte bine, Darius avea o problemă la picior. Și la antrenament l-am folosit pe Cisotti în poziția aia, știam că poate ajuta.
La pauză a avut o problemă Miculescu, a fost o schimbare forțată. Am preferat să schimbăm copiii, să venim cu ăsta micu în dreapta (n.r. Toma). Avem colegi care văd foarte bine, ne-am împărțit munca, Alin, Filip. Cred că am reacționat destul de bine acolo.
Nu mi-a plăcut zona centrală. Eu am cerut ca Joao să rămână în fața fundașilor centrali, să avem echilibru. Din păcate, acolo am avut cele mai multe emoții. Pe faza defensivă trebuia să se întoarcă Tănase sau Olaru, să facem un 4-4-2.
Am avut câteva greșeli. La 3-1 e nepermis să facem greșelile făcute. Și la 0-0 am greșit. Puteam fi mult mai atenți. Am cerut să urcăm cu fundașii laterali, să punem presiune. Am vrut superioritate numerică, nu știu cât am reușit. Nu am lucrat cât am povestit.
Tavi are nevoie de susținere, îmi place foarte mult de el, am avut încredere în el. Știam că Miculescu putea avea probleme. Pe Tavi l-am pregătit ca pe un titular.
A intrat extraordinar, ofensiv și defensiv. I-am cerut să aibă curaj, să facă ce vrea ei, să dribleze. Dacă ascultă, dacă are curaj, intră în careu, poate dezechilibra.
Dinamo e o echipă foarte bună. Am trecut de acest hop, a fost foarte greu. Am făcut doar trei antrenamente împreună. Câteva faze fixe. Nu ne-a ieșit, am luat gol din fază fixă.
Debusolarea, frica de rezultat, poate ne-a dus acolo. Mi-a plăcut reacția. Ei sunt o echipă bună, cu momente foarte bune. Când se termină cu bine, nu mai contează.
(Favoriți cu Dinamo?) Un meci FCSB cu Dinamo, nu te poți gândi la o favorită. Dacă ne gândim că sunt în play-off, poate da. Au avut un joc foarte bun, au un antrenor foarte bun, un joc consistent. Pot bate orice echipă”, a declarat Marius Baciu, la DigiSport.