Presțația lui Istvan Kovacs (41 de ani) din Dinamo – FCSB continuă să stîrnească reacții, iar fostul arbitru Marius Avram (47 de ani) spune că centralul are o oarecare aroganță.
Considerat cel mai valoros arbitru român de centru al momentului, Istvan Kovacs a făcut praf meciul Dinamo – FCSB, luând câteva decizii cel puțin ciudate în prima repriză.
De-a lungul primei reprize, Kovacs a fost trimis de nu mai puțin 3 ori la monitorul VAR de la marginea terenului, lucru care se traduce prin tot atâtea decizii eronate.
Totul a început la jumătatea parțialului, când Meriton Korenica a avut o intrare dură la Cătălin Cîrjan, chiar pe linia careului de 16 metri.
Aflat pe fază, Kovacs a acordat lovitură liberă pentru Dinamo, iar după ce a revăzut fazele la monitorul VAR a decis că echipa care trebuie să repună mingea în joc este FCSB.
„Uman vorbind, când arbitrezi finale, finale, finale, la cel mai înalt nivel și apoi te întorci în România, există riscul, poate, să consideri că e puțin sub tine și să ai o oarecare aroganță.
Sau o lipsă de concentrare. Faptul că se întâmplă de ani de zile este, în primul rând, vina și responsabilitatea lui, dar este și vina celor de la CCA. Trebuie să aibă cineva o discuție cu el”, a spus Marius Avram, potrivit DigiSport.
În timp ce Kovacs analiza fazele, în careul celor de la FCSB a avut loc un incident între Andre Duarte și Andrei Mărginean, primul lovindu-l cu palma peste față pe dinamovist.
Mărginean nu a reacționat și nici măcar nu s-a plâns, dar Armstrong a alergat direct la arbitrul de centru pentru a-i semnaliza infracțiunea.
„Să i se explice că meciurile din SuperLiga sunt la fel de importante, pentru el, precum cele din Arabia Saudită, sau Champions League sau de la un Campionat Mondial sau European.
Pentru aceste două echipe, FCSB și Dinamo, ăsta e derby-ul turului. E cel mai important meci al lor. Și atunci trebuie tratat și de arbitru la fel.
Nu cred că are această discuție între el și Vassaras. Însă, trebuie neapărat să fie discuția pentru a-l trage un pic cu picioarele pe pământ”, a mai spus Avram.
Ultima fază cu două decizii total diferite s-a consumat în minutul 32. În careul dinamovist a avut loc un duel între între Raul Opruț și Bilal Boutoutaou.
Fiind convins că a fost fault, Kovacs a acvordat lovitură de la 11 metri pentru FCSB și cartonaș alben pentur Opruț.
După intervenția celor din VAR șli revederea fazei la marigea terenului, centralul a văzut că atacul a fost la minge, m otiv pentru care a anulat penalty-ul și avertismentul.