Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Marea lovitură din Superliga: clubul care negociază aducerea lui Cristi Chivu!

Marea lovitură din Superliga: clubul care negociază aducerea lui Cristi Chivu!

Marea lovitură din Superliga: clubul care negociază aducerea lui Cristi Chivu!
Cristi Chivu

Un club din Superliga poate da o mare lovitură, dacă ajunge la un consens cu Cristi Chivu, pentru a prelua postul de antrenor.

Ultimul angajament al tehnicianului român a fost la formația primavera a celor de la Inter Milano.

Un club din Superliga negociază cu Cristi Chivu

Cristi Chivu ar putea ajunge la Farul Constanța, dacă Gică Hagi ajunge la o înțelegere cu Federația Română de Fotbal pentru a deveni noul selecționer al României. Astfel, postul de antrenor pe care îl ocupă la formația de la malul mării ar rămâne vacant. Oficialii „marinarilor” l-au contactat pe Cristi Chivu și se află, în acest moment, în negocieri cu fostul fundaș al celor de la Inter Milano.

Marele avantaj pe care îl posedă Cristi Chivu este că a lucrat foarte mult timp cu tinerii, fiind antrenor la formația de tineret a celor de la Inter Milano. Astfel, experiența tehnicianului oferă siguranță pentru Gică Hagi, care este tentat să devină selecționerul României.

Totuși, Ciprian Marica, oficialul celor de la Farul Constanța, nu crede că poate ajunge la un consens cu Cristi Chivu, întrucât nu crede că fundașul și-ar dori să revină în țară, după ce și-a petrecut marea parte a carierei în fotbalul italian.

„Nu cred că Cristi Chivu ia în calcul o revenire în România, mai ales că are oportunități să rămână afară, a avut discuții cu echipe bune și a ales totuși să continue la Primavera la Inter. Nu cred că România este o opțiune pentru Cristi Chivu care trăiește de mulți ani în Italia”, a declarat Ciprian Marica, potrivit PRO TV.

Cristi Chivu a refuzat un club mare din Europa

Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, a dezvăluit că Cristi Chivu a refuzat să se alăture staff-ului tehnic al celor de la Sampdoria, întrucât ar fi fost antrenor secund. Fostul fundaș ar dori să ocupe postul de antrenor principal.

„I-a refuzat (n.r. pe cei de la Sampdoria) pentru că nu vrea să fie secund. Eu cred că şi Mutu, şi Chivu ar vrea să fie selecţioneri. Nu în stafful selecţionerului, e foarte mare diferenţă, în stafful lui Daum au fost Moldovan, Badea şi Isăilă”, a spus Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.

  • Cristi Chivu a fost analist UEFA în perioada 2016 – 2018.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Cancan.ro
Cireșele se strică în pomi. Pomicultorii, disperați, se gândesc să renunțe la livezi: „Vindem sub costul de producție”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Secretul longevității lui Lionel Messi. La ce a renunțat complet legenda Argentinei să joace la cel mai înalt nivel și la 38 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Promotor.ro