Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Lovitură pentru Dinamo! Alexandru Musi s-a accidentat la naționala U21

Lovitură pentru Dinamo! Alexandru Musi s-a accidentat la naționala U21

Florentin Dincă
Lovitură pentru Dinamo! Alexandru Musi s-a accidentat la naționala U21
Foto: Sport Pictures

Dinamo a primit o adevărată lovitură cu doar două zile înaintea meciului din deplasare cu FC Botoșani, din etapa a 17-a din Superligă.

Alex Musi s-a accidentat la națională U21 și, potrivit surselor ProSport, s-a ales cu o ruptură musculară ce îl va ține departe de gazon câteva săptămâni.

Alexandru Musi s-a rupt” la naționala de tineret și va lipsi câteva săptămâni

Dureri de cap pentru Zeljko Kopic înaintea meciului din Moldova cu FC Botoșani, din runda a 17-a din Liga 1. Alex Musi s-a accidentat. Nu la echipa de club, ci la națională U21. Acesta le-ar fi transmis celor din staff-ul medical de la reprezentativa de tineret că simte o jenă musculară, însă nu a fost băgat în seamă.

Ulterior, conform surselor ProSport, acesta s-a ales cu o ruptură musculară ce îl va ține ceva timp departe de gazon. Mai mult decât atât, Musi are în zona afectată și un cheag de sânge, care va necesita de o perioadă până când se va resorbi.

Accidentarea vine într-un moment în care Musi impresiona la echipa de club și devenise soluția certă pentru regula U21 a „câinilor”.

Musi le-ar fi transmis celor din staff-ul medical că simte o problemă la muşchi. Semnalul său nu a fost băgat în seamă, iar el a ajuns să facă o leziune musculară.

El nu va juca cu Botoşani, clar va lipsi mai mult. E un cheag de sânge! Se aşteaptă să se vadă ce e în spatele cheagului respectiv de sânge”, a dezvăluit jurnalistul Silviu Tudor Samuilă, la PrimaSport.

Foto: Sport Pictures

Blestem sub tricolor

Jucătorul transferat în această vară de Dinamo de la marea rivală FCSB, la schimb cu Dennis Politic, plus o sumă de bani, s-a accidentat şi la precedentul meci disputat de naționala de tineret. La meciul contra Ciprului, el a suferit o entorsă de gleznă și fost înlocuit cu Lorenzo Biliboc. Din fericire, accidentarea nu a fost una gravă și a fost apt pentru următorul meci din campionat, cu Rapid.

Tot la naționala de tineret s-a accidentat de curând și un alt mijlocaș al lui Dinamo. Cristi Mihai, fotbalist cumpărat de la UTA, a suferit tot o ruptură musculară și absentat din lotul câinilor câteva săptămâni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]