Acasa » Fotbal Intern » Superliga » LOVITURĂ! Gigi Becali a renunțat la titlu şi a recunoscut: „E cea mai bună!”

LOVITURĂ! Gigi Becali a renunțat la titlu şi a recunoscut: „E cea mai bună!”

Cristian Hitruc
LOVITURĂ! Gigi Becali a renunțat la titlu şi a recunoscut: „E cea mai bună!”
MEDIAFAX FOTO

Gigi Becali a anunțat că nu se mai gândește la titlu după înfrângerea pe care FCSB a suferit-o pe terenul celor de la Universitatea Craiova, scor 1-0, în etapa cu numărul 27 din Superliga României.

Latifundiarul din Pipera a făcut toate calculele și consideră că echipa pe care o patronează încă mai poate obține un loc în primele șase, chiar dacă a pierdut pe „Ion Oblemenco”.

Gigi Becali nu se mai gândește la titlu

Universitatea Craiova și FCSB s-au întâlnit duminică, 15 februarie 2026, în etapa cu numărul 27 din Superliga României, într-o partidă pe care oltenii au câștigat-o la limită, scor 1-0.

La finalul partidei de pe „Ion Oblemenco”, Gigi Becali a intrat în direct la TV și a tras câteva concluzii importante. Omul de afaceri consideră că echipa lui mai are șanse să ajungă în play-off, dar a anunțat că și-a luat gândul de la titlu.

Latifundiarul din Pipera este de părere că Universitatea Craiova este cea mai puternică echipă din Superliga României și a remarcat forța pe care oltenii o au în compartimentul defensiv.

„N-am intrat în panică. Ce mare lucru e să intri în play-off? Dacă au luat bătaie azi și ăia și ăia, mai multe șanse avem. Suntem ca înainte, dar cu o etapă mai puțin. Și noi jucăm cu Metaloglobus, și ei joacă între ei. Ce a fost atunci e și acum. Ei au pierdut, am pierdut și noi. Dacă face un egal U Cluj cu Argeș, după aia iar suntem la mâna noastră.

Dacă pierde și CFR, e o situație identică. Nu mai contează acum… Campionatul nu îl mai poți lua, la 7 puncte distanță. Ne-am resemnat, ce o fi, o fi. În play-off ne luptăm pentru titlu, dar e greu să te bați cu Craiova. E de departe cea mai bună. S-a văzut la dueluri. Chiar fundașii centrali, care sunt rudimentari, dar sunt puternici”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]