CFR Cluj dă asaltul final pentru transferul brazilianului Anderson Ceara, de la FK Csikszereda. Mijlocașul de 27 de ani va efectua abia astăzi vizita medicală, ultimul pas înainte de parafarea contractului.
Rezultatul acestui examen medical este foarte important, după ce au existat zvonuri cum că FCSB a oprit transferul, pentru că a descoperit unele probleme medicale pe care Ceara le-ar avea la genunchi.
Cu toate că era programată pentru ieri, Anderson Ceara va efectua vizita medicală abia astăzi, pentru că oficialii celor două cluburi și reprezentații jucătorului au vrut să pună la punct toate detaliile mutării, înainte de testul medical.
Astfel, din informațiile ProSport, Ioan Varga s-a înțeles cu FK Csikszereda pentru o sumă de transfer de 500.000 de euro, plus bonusuri de performanță. Totodată, patronul din Gruia a ajuns la un acord și cu jucătorul, privind salariul acestuia, care este apropiat de cel pe care i l-ar fi oferit și FCSB, adică 15.000 de euro. Un salariu care va fi dublat după plata taxelor la stat, din cauza statului de jucător extracomunitar, pe care îl are Anderson Ceara.
ProSport a aflat că reprezentații lui CFR Cluj sunt prezenți în aceste ore în cantonamentul lui FK Csikszereda, din Austria, unde Anderson Ceara va efectua vizita medicală. Rezultatul mult așteptatului RMN de la genunchi va fi trimis doctorilor de la Cluj Napoca, cu care colaborează CFR, iar dacă aceștia își vor da OK-ul, Anderson Ceara va deveni jucătorul echipei din Gruia.
Ioan Varga nu-și face griji în privința problemelor medicale ale lui Ceara și se bazează pe faptul că acesta a jucat în majoritatea partidelor, în ultimii doi ani, de când este la FK Csikszereda.
„M-am înțeles cu el asupra salariului. Așteptăm rezultatul la RMN și dacă totul este în regulă vom semna contractul. Am încredere că rezultatul va fi bun, pentru că a jucat în toate meciurile. Un jucător cu probleme nu poate juca atâtea meciuri”, a spus Varga, pentru ProSport.
Anderson Ceara a fost vedeta lui FK Csikszereda și unul dintre remarcații sezonului trecut, în Superliga. A jucat în 41 de meciuri, bifând 75% din minutele echipei. În acest interval de timp, Anderson Ceara a marcat 7 goluri și a oferit 8 pase decisive.
După ce transferul la FCSB nu s-a mai efectuat, oficialii lui FK Csikszereda au contrazis zvonurile cum că Anderson Ceara ar avea o problemă medicală.
„Am monitorizat permanent starea de sănătate a jucătorului, prin controale regulate și monitorizarea efortului. El nu a suferit o accidentare gravă la genunchi care să fi dus la o absență îndelungată, la o intervenție chirurgicală sau la o scădere semnificativă a performanței.
Dimpotrivă: cu același genunchi a evoluat constant la un nivel ridicat și, prin prestațiile sale, a devenit unul dintre cei mai buni jucători ai ligii secunde. Este important de subliniat că starea menționată în prezent nu aș numi-o neapărat, din punct de vedere medical, accidentare. Mai degrabă putem vorbi despre o modificare cu caracter cronic, apărută pe parcursul unei perioade mai lungi, a cărei evaluare și gestionare pot diferi de la un club la altul și de la un staff medical la altul.
Astfel de constatări, în sine, nu înseamnă că un sportiv nu ar fi capabil să joace fotbal la un nivel înalt. Merită amintit și faptul că tocmai cu acest genunchi a avut evoluții care au atras interesul altor cluburi, precum și aprecierea și simpatia suporterilor.
Performanța sa de pe teren este o dovadă clară că vorbim despre un jucător competitiv și valoros. Firește, fiecare club are dreptul să ia o decizie privind un eventual transfer pe baza propriei evaluări a riscurilor.
În același timp, pe baza datelor de care dispunem, a capacității de efort și a performanțelor arătate de jucător în ultima perioadă, convingerea noastră este că acesta este în continuare apt de joc”, a transmis medicul lui FK Csikszereda, dr. Hegyessy Loránd, prin intermediul unui comunicat, pe paginile de socializare ale echipei.