Liviu Ciobotariu a avut o reacție plină de fair-play după înfrângerea cu Universitatea Craiova din etapa 7.
Antrenorul Petrolului recunoaște că nu a făcut cele mai inspirate schimbări și a spus că echipa lui Mirel Rădoi s-a impus meritat pe „Ion Oblemenco”.
Petrolul Ploiești a pierdut cu Universitatea Craiova în etapa 7 din Superliga. Golurile partidei au fost marcate de Alexandru Crețu și Ștefan Baiaram. Liviu Ciobotariu a dat dovadă de fair-play la finalul partidei și a spus că echipa lui Mirel Rădoi a câștigat meritat.
„Am întâlnit o echipă cu o calitate foarte bună, atât individuală, cât și colectivă. Știam acest lucru și știam că adversarul nostru ne va pune în dificultate. Încă o dată, mă repet: au jucători care pot dezechilibra în orice moment.
Am avut momente în care am încercat să ne apărăm, să ieșim pe contraatac și să ducem atacurile poziționale, dar pentru a obține un punct sau puncte la Craiova trebuie mult mai mult.
Le-am transmis și jucătorilor că trebuie să marcăm, să jucăm cu curaj, cu personalitate și să fim agresivi. În unele momente am reușit acest lucru, dar, în momentul în care cei de la Craiova au făcut schimbările, totul s-a dezechilibrat.
Mă refer la organizarea noastră defensivă. La primul gol, am scăpat foarte ușor oamenii din marcaj, din zona în care trebuia să-i blocăm, și de acolo totul s-a dereglat. Suntem dezamăgiți și supărați, dar victoria lor este meritată, au jucat mult mai bine.
Când încasezi un gol pe Oblemenco, este greu să-ți revii. Ai nevoie de multă personalitate, mult curaj și încredere pentru a o lua de la capăt. Acolo s-a rupt totul, când s-au făcut schimbările.
Acolo s-a dezechilibrat partida. Trebuie să recunosc că schimbările noastre nu au fost cele potrivite, dar trebuie să ne revenim cât mai curând. Nu avem mult timp la dispoziție pentru a pregăti meciul din Cupa României de la Iași.
Există această frustrare, această dezamăgire, trec etapele și nu putem să acumulăm punctele. Îmi pare rău pentru suporterii noștri care fac deplasările. Ar trebui să jucăm și pentru ei, sunt oameni care suferă atunci când pierdem, și trebuie să fim conștienți de acest lucru, atât eu, cât și jucătorii.
Îi înțeleg și trebuie să dăm mult mai mult. Dacă nu putem și nu avem calitate, pentru că acesta este adevărul, ar trebui să jucăm cu inima, să fim mult mai agresivi și devotați.
Fiecare joacă pe calitățile sale. Suntem datori și nu este ok că nu reușim să înscriem. Este clar că intervine ceva, fără să critic echipa: intervine calitatea jucătorilor”, a declarat antrenorul Petrolului.