CFR Cluj a început pregătirea pentru sezonul viitor. Câștigarea Cupei României le-a permis lui Dan Petrescu și șefilor din Gruia să stabilească deja strategia de transferuri pentru sezonul viitor, având siguranța că echipa este calificată în preliminariile Europa League.
Așa cum ProSport a anunțat, Dan Petrescu a stabilit o listă cu posturile pe care își dorește întăriri, pentru a încerca să se califice în grupa de Europa League, primul obiectiv principal al sezonului viitor.
Pe lângă lista de transferuri, șefii lui CFR Cluj au și o listă a fotbaliștilor care nu mai intră în planurile antrenorului, pentru sezonul viitor.
ProSport a aflat că pe „lista neagră” sunt 7 nume. Cel mai surprinzător nume de care CFR ar urma să se despartă este Virgiliu Postolachi. Internaționalul din Republica Moldova n-a reușit să impresioneze, cu toate că a primit multe șanse. Petrescu l-a folosit și vârf de atac, dar și în cele două flancuri din ofensivă. Doar că Postolachi a marcat numai 4 goluri în cele 35 de meciuri pe care le-a bifat în actualul sezon.
Nici Stipe Juric nu va mai rămâne la CFR. Fostul atacant de la Oțelul a fost transferul cu care Petrescu a încercat să surprindă, în iarnă. Bosniacul de 26 de ani a avut prezențe episodice și nu a reușit nici un gol în tricoul lui CFR Cluj.
O altă plecare sigură va fi a lui Mihai Popa, portarul împrumutat de la AC Torino, care se va întoarce în Italia, după ce a dezamăgit la Cluj.
CFR vrea să se despartă și de fundașii pe care nu i-a folosit aproape deloc în actuala stagiune. Flavius Iacob a fost adus de la Corvinul și a evoluat doar o repriză în campionat, în timp ce Alexandru Țîrlea, venit de la Gimnàstic de Tarragona, a jucat doar 11 minute.
Și Moustapha Name ar putea pleca. Fost internațional senegalez, mijlocașul de 30 de ani a venit în iarnă, de la Pafos, dar a jucat doar 18 minute pentru CFR.
Dan Petrescu a hotărât care sunt cei șapte fotbaliști pe care nu se mai bazează pentru sezonul următor.
Mihai Popa (portar)
Flavius Iacob (fundaș dreapta)
Alexandru Țîrlea (fundaș dreapta)
Andrei Peteleu (fundaș dreapta)
Moustapha Name (mijlocaș defensiv)
Stipe Juric (atacant)
Virgiliu Postolachi (atacant)