Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Liderul, stopat în prelungiri din penalty: UTA – Oțelul Galați 1-1

Liderul, stopat în prelungiri din penalty: UTA – Oțelul Galați 1-1

Călin MNERIE
Liderul, stopat în prelungiri din penalty: UTA - Oțelul Galați 1-1

Cele mai bune echipe din play-outul ediției precedente a SuperLigii s-au întâlnit în fața a aproximativ 9000 de spectatori pe arena „Francisc Neuman”, din Arad.

UTA și Oțelul Galați au pus în scenă un meci viu, pe muchie de cuțit, pe care gazdele l-au salvat în prelungiri, cu ajutorul unuia dintre fundașii lui Dorinel Munteanu. S-a terminat 1-1 pe Mureș, iar „roș-albii” au fost aplaudați la final, deși nu a câștigat încă nici un meci acasă. Dincolo, gălățenii (încurajați și ei de aproximativ 30 de bravi fani de pe Dunăre) au șanse mari să termine și etapa a 5-a pe primul loc în clasament.

Oamenii lui „Munti” au deschis repede tabela, arădenii au cerut degeaba un fault la Costache

Nici una dintre cele două formații nu au putut conta pe portarii titulari, Iliev, respectiv Dur-Bozoancă, așa că între buturi au apărut R. Popa și I. Popescu. Iar utistul avea să încaseze cel de-a șaselea său gol stagional după nici un sfert de oră viu, cu câteva atacuri tăioase de ambele părți. Iar pentru gazde a venit fatidicul minutul 13. Atunci, Costache a fost faultat clar de Zhelev, dar utistul a apucat să paseze, a făcut-o greșit, iar gălățenii au plecat pe un contraatac rapid. Mingea a ajuns în dreapta la Maciel, care a centrat perfect pentru Juric și bosniacul a reluat cu capul lângă bara din dreapta lui R. Popa. Băieții lui Rednic nu s-au regăsit și au riscat să ia și golul doi. Din nou centrare din dreapta și Lameira s-a prezentat fără marcaj în careul mic, doar că lovitura sa cu capul s-a dus de puțin alături. Apoi, trupa de pe Dunăre a cedat inițiativa în mâna unei formații ce a „măcinat” în gol. Șutul de la „gară” al lui Fabry l-a culcat doar pentru poze pe Popescu, căci în rest UTA a fpst din cale afară de previzbilă.

„Asaltul” de pe finalul reprizei al „roș-albilor” s-a soldat doar cu o transversală

Mai mult, după o jumătate de oră, ambii mijlocași centrali ai lui Rednic, Van Durmen și Mihai, aveau deja „galbene”, fiindcă au oprit alte contre periculoase ale adversarilor. Una dintre acestea s-a născut – totuși – în minutul 32, când Conte a apărut providențial la finalizarea din 8 metri a lui Lameira. Trecut în banda dreaptă, kenyanul Omondi l-a încercat pe Popescu cu o „torpilă” de la 25 de metri și același lucru l-a făcut și Fabry  câteva secunde mai târziu, doar că portarul lui Dorinel Munteanu s-a descurcat cumva. Erau minutele 41 și 42, iar când „centralul” Kovacs a arătat prelungirile, același Omondi a șutat și mai bine, doar că mingea a mușcat transversala și a bătut pe linia porții. Așadar, scorul pauzei a fost 0-1 și spectatorii și-au împărțit fluierăturile între favoriți și arbitrul Szabolcs Kovacs, care putea fluiera acel fault la Costache, înainte de contraatacul de 0-1 al gălățenilor.

R. Popa a salvat-o pe UTA, Popescu a avut o misiune mai ușoară

Mihai, respectiv Maciel au rămas la cabine și în „iarbă” au apărut Pedro și Duric pentru un start de act de secund ce aparținut vizitatorilor care au avut și două ocazii importante. Cisotti a centrat dintr-o lovitură liberă, Stevanovic a lovit puternic mingea cu capul, dar Popa a avut un reflex salvator. Până în minutul 50, execuția cu efect a lui Lameira a lui Lameira a ocolit de puțin bara din stânga portarului utist, după care UTA și-a adus aminte că joacă acasă și are de recuperat un gol. Doar că exact ca în prima parte, șuturile puternice ale oamenilor lui Rednic au fost pe portarul Popescu, care a mai boxat un balon în corner.

Impotența ofensivă a gazdelor, „tratată” de eroarea lui Adăscăliței

La mijlocul reprizei, Rednic a apelat la două dintre notățile din lotul său, congolezul Tsouka și ivorianul Mabea. Aceștia s-au remarcat cu câteva auturi de margine bătute tare în careul gălățenilor, dar fundașii lui Munteanu au fost omniprezenți.  Jocul amfitrionilor a continuat să fie neconvingător, așa fanii gazdelor au mai tresărit pentru o ocazie a favoriților de abia în minutul 82. Atunci, Popescu a respins din fața lui Omondi doar până la Ezekiel, în 15 metri, însă nigerianul s-a speriat și a reluat telefonat în brațele portarului advers. Și, până la urmă, insistențele utiștilor aveau să dea roade. În ultimul minut de prelungire dictat de Kovasc, Adăscălței a făcut henț în careu, iar portughezul J. Pedro a tras puternic în stânga lui I. Popescu pentru un punct nesperat al arădenilor. Asta chiar dacă ultima ocazie a meciului a aparținut Oțelului, cu capul lui Teles scos de pe linia porții de Tsouka.

Formații:

UTA: R. Popa – Râpă (64 Tsouka), Conte, Benga, Rodrigues (64 Mabea) – Cr. Mihai (46 J. Pedro), Van Durmen – Costache (64 Cîmpanu), Fabry (81 R. Cristea), Omondi – Ezekiel. Rezerve neutilizate: M. Popescu – Trif, An. David, Ekmekci, Halaf, Poulolo, V. Borcea. Antrenor: Mircea Rednic

Oțelul: I. Popescu – Adăscăliței, Cisse, Stevanovic, Zhelev – Cisotti (76 N. Roșu), Zivulic (64 Teles), J. Lameira – Maciel (46 Duric), Juric (64 Al. Pop), R. Tănasă (64 Andronache). Rezeve neutilizate: Kovalyov – Duric, Chira, Hofman, Neagu, S. Rus, Yabre, D. Maftei. Antrenor: Dorinel Munteanu

Arbitri: Szabolcs Kovacs (Satu Mare) – Romică Bîrdeș (din Pitești) și Mihăiță Necula (din București). Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești).

Camera VAR: George Găman (Craiova) și Ciprian Danșa (Satu Mare).

Observator FRF: Nicoale Grigorescu (Timișoara)

Parteneri
Cea mai nebună stradă! Oamenii se leagă de stâlpi să nu cadă
Mediafax
Motivul ULUITOR pentru care Vlad Verdeș și-a ucis tatăl. Ce se află în spatele crimei din Piatra Neamț
Cancan.ro
Nopți albe în nordul Capitalei din cauza avioanelor. CNAB: „Aeroportul Băneasa are program de 24 de ore”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Andreea Marin în costum de baie din două piese. Vedeta a slăbit enorm! Fanii nu au văzut-o niciodată așa dezgolită
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Dube de marfă care accelerează ca mașinile sport. VAN-uri și microbuze cu sute de cai putere și performanțe surprinzătoare
Promotor.ro