Leo Grozavu, antrenorul lui FC Botoșani, a venit cu o reacție sinceră după înfrângerea cu UTA Arad, scor 0-1, din play-out.
Tehnicianul în vârstă de 57 de ani a vorbit despre jocul echipei sale și a tras o concluzie clară la finalul partidei.
FC Botoșani a pierdut cu UTA Arad, scor 0-1, în a treia etapă din play-out. Unicul gol al partidei a fost marcat de Paul-Jose Mpoku, care a transformat un penalty în minutul 90+2.
Gazdele au mai avut o lovitură de la 11 metri și în prima repriză, însă Valentin Costache nu a reușit să-l învingă pe portar.
Leo Grozavu, antrenorul lui FC Botoșani, consideră că echipa sa a prestat un joc slab în meciul cu UTA Arad.
„Eu nu am multe de declarat, am făcut o partidă modestă spre slabă, am pierdut meritat, dar câștigăm împreună și pierdem împreună.
N-am reușit să ne depășim condiția de echipă care se va lupta până în ultima clipă pentru salvare. Pierzi un meci și ești în zona nisipurilor mișcătoare.
Mulți jucători au fost sub randamentul obișnuit. Singura supărare e accidentarea lui Mitrov și mi s-a spus că a luat mingea, dar i s-a luat genunchiul la intrare din spate.
Domnul arbitru nu a dat nici fault, iar jucătorul s-a accidentat, nu știm cât va fi indisponibil. Sunt zile în care indiferent de ce faci, ce spui…
Nici jucătorii veniți de pe margine n-au reușit să aducă ceva. Nu a fost ziua noastră. I-am consolat pe toți, dar nu pot fi supărat. Azi n-am meritat.
Da, nu avem licență UEFA pentru baraj, dar să rămânem stabili, cu picioarele pe pământ. În Europa trebuie să faci altceva, să nu ne agităm. Nu suntem pregătiți pentru Europa”, a spus Leo Grozavu.