Legenda Stelei, în hohote de râs, în direct la TV, când a auzit că s-a făcut transferul lui Chiricheș la FCSB: „De ce l-a luat?”

Vlad Chiriches suparat dupa meciul de fotbal dintre Romania si Muntenegru, contand pentru Liga Natiunilor, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, marti 14 iunie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gabi Balint, fostul mare fotbalist al Stelei, a analizat transferul lui Vlad Chiricheș, fundașul central în vârstă de 33 de ani, la FCSB.

Legenda Stelei, în hohote de râs, în direct la TV, când a auzit că s-a făcut transferul lui Chiricheș la FCSB

În cursul zilei de marți, FCSB l-a prezentat oficial pe Vlad Chiricheș, fundaș care va evolua cu tricoul cu numărul 21 sub comanda lui Elias Charalambous.

Gabi Balint s-a amuzat pe seama acestui transfer, dar și pe seama argumentelor oferite de către patronul Gigi Becali cu privire la dorința de a-l readuce pe Vlad Chiricheș la FCSB.

Fostul mare fotbalist al Stelei este de părere că Vlad Chiricheș, jucător care a fost chinuit de accidentări, nu o va mai putea ajuta cu adevărat pe FCSB în acest sezon.

„Mie-mi place ca jucător. La el problema e cu accidentările! N-ai văzut motivarea deciziei lui Gigi Becali? De ce l-a luat? Că e un campionat mai lejer și o să joace pe vârfuri (n.r. râde).

El a avut niște accidentări musculare, nu contează adversarul. Nici măcar gazonul. El a vrut doi ani și a insistat mult. Crezi că dacă-și găsea un contract mai bun, mai venea? S-au uitat toți, au văzut că are probleme. La noi merge pe amintiri”, a spus Gabi Balint, potrivit Digi Sport.

Cotat la 900 de mii de euro de către Transfermarkt, Vlad Chiricheș a rămas liber de contract în această vară, după despărțirea de Cremonese. În sezonul trecut din Serie A, fundașul român a evoluat în 16 meciuri pentru Cremonese.

Elias Charalambous, încântat de transferul lui Vlad Chiricheș la FCSB

Antrenorul lui FCSB, Elias Charalambous, s-a declarat încântat să îl aibă în lot pe Vlad Chiricheș, jucător care are în palmares trei trofee alături de FCSB: două titluri de campion al României și o Supercupă a României.

„Sunt foarte fericit să îl am pe Chiricheș în echipă. E un jucător foarte important pentru club. Cu calitatea și personalitatea sa va ajuta vestiarul, cu siguranță. L-am avut în ultimele două săptămâni la antrenamente, deci nu va avea nicio problemă de adaptare.

S-a antrenat deja cu jucătorii, așa că îi va fi foarte simplu. Acum trebuie să înceapă ușor, ușor să joace. Este un mare transfer pentru club și chiar sunt foarte fericit”, a spus Elias Charalambous, în cadrul unei conferințe de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]