Șocați să afle că Reghecampf pleacă la FCSB din presă, șefii clubului din Tunisia au trecut la contraatac: „Vom lua deciziile care se impun!”

Șefii lui Esperance Tunis au reacționat dur după ce au aflat din presă că Laurențiu Reghecampf va semna cu FCSB. Foto Sport Pictures

Șefii clubului de fotbal Esperance, din Tunisia, sunt șocați să afle din presă că Laurențiu Reghecampf (51 de ani) pleacă de la echipa lor și semnează cu FCSB.

Vicepreședintele Chokri El Ouaer (60) a răbufnit public și a dezvăluit că l-a convocat deja pe „Reghe” la o ședință care va avea loc în seara zilei de luni, 21 septembrie.

Laurențiu Reghecampf, băgat în ședință de șefii lui Esperance Tunis după ce s-a aflat că ar urma să semneze cu FCSB

Gigi Becali a dezvăluit public și fără nicio reținere că Laurențiu Reghecampf va fi noul antrenor de la FCSB, acesta fiind atât pe placul său, cât și pe cel al suporterilor.

Patronul roș-albaștrilor a oferit și detalii ample din cadrul negocierilor. A spus că l-a convins pe „Reghe” cu prime de obiectiv de nerefuzat și i-a transmis că îi va realiza încă două transferuri, deși tehnicianul s-a declarat mulțumit de lot.

Totodată, sosirea lui Reghecampf la FCSB a fost confirmată și de Mihai Stoica. Managerul general al roș-albaștrilor a spus că „Reghe” va aduce în staff și doi oameni noi, pe Viorel Dinu și Adrian Popa.

Așadar, totul pare bătut în cuie. Însă, tunisienii au făcut un anunț șocant despre viitorul lui Laurențiu Reghecampf și au transmis că va rămâne la Esperance, unde doar ce a semnat o înțelegere, în iunie 2026.

În actuala stagiune, cu „Reghe” la cârmă, Esperance a înregistrat 3 victorii și o înfrângere în 4 meciuri.

Rezultatele au fost mulțumitoare, deoarece Esperance e pe podium în Tunisia, astfel că șefii clubului nu s-au gândit la o despărțire.

În acest context, vestea unei colaborări între Reghecampf și FCSB a produs stupefacție în rândul nord-africanilor. Vicepreședintele lui Esperance, Chokri El Ouaer, a dezvăluit că l-a convocat deja la o ședință pe Reghecampf pentru seara zilei de luni, 21 septembrie:

„Reghecampf va fi convocat la o ședință, diseară, după ce va încheia antrenamentul cu echipa. Vrem să obținem niște explicații din partea lui în privința zvonurilor care circulă în mass-media. Apoi, vom lua deciziile care se impun”, a declarat Chokri El Ouaer, citat de Sport.ro.

Reghecampf, aproape să revină în fotbalul românesc după 3 ani

Dacă va semna cu FCSB, Laurențiu Reghecampf va reveni în fotbalul românesc după fix 3 ani. Pe 19 septembrie 2023 s-a despărțit cu scandal de Universitatea Craiova și a semnat cu Al-Tai, în Arabia Saudită.

A rămas în funcție până în aprilie 2024, după care, în luna noiembrie a aceluiași an, a bătut palma cu Esperance Tunis. Atunci bifa primul mandat în Africa de Nord și era foarte apreciat de suporteri. Însă, în martie 2025, din cauza unor neînțelegeri cu conducerea, Reghe a rămas liber de contract.

A urmat apoi poate cea mai palpitantă aventură din cariera de antrenor al lui Laurențiu Reghecampf. Din august 2025 și până în iunie 2026 a antrenat-o pe Al Hilal Omdurman, grupare din Sudan, țară aflată în război civil și măcinată de multiple molime.

Iar din iunie 2026, așa cum am precizat mai sus, Reghecampf a semnat din nou cu Esperance Tunis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]