Despre…
Ce urmează
O să încercăm ca de astăzi să dăm drumul la treabă și să avem rezultatele pe care ni le dorim.
Faptul că i-a promis lui Gigi Becali locul 1 după 10 etape
Nu trebuie să mă întrebați pe mine ce vă spune Gigi. Nu e nimic nou, la această echipă se dorește același lucru an de an. Nu am nimic în plus de făcut față de ceilalți dinaintea mea, trebuie să câștigăm trofee. Nu e ușor, dar trebuie să ajungem în grupele Champions League.
Multe lucruri nu putem face, echipa e formată, perioada de transferuri s-a încheiat.
Jucătorii trebuie să fie conștienți că sunt condiții bune și avantaje foarte mari, dar și condițiile sunt pe măsură.
Obiectivul nostru cel mai important e primul meci. Patronul dorește să ambiționeze pe toată lumea de la echipă. De multe ori aruncă niște discuții pe care le avem cu el. Ce discuții am cu el sunt personale. Dacă el vă spune, n-am nicio problemă, nu comentez acest lucru. Îmi doresc foarte mult în următoarele 10 etape să câștigăm cât mai multe lucruri. Până în iarnă, când vom avea posibilitatea să facem mai multe schimbări, trebuie să adunăm puncte. Eu îmi doresc să câștig campionatul.
Echipa națională
Nu sunt zero jucători (n.r. de la FCSB) la echipa națională… E unul, dar e accidentat. Ne dorim să avem cât mai mulți jucători la dispoziție.
Pintilii
Nu am avut nicio discuție cu el, era angajat când am venit eu. Dacă vom avea nevoie, vom apela la oameni care fac parte din tradiția acestei echipe.
Relația cu Gigi Becali
(n.r. Ați vorbit cu Becali să nu mai critice la TV după meciuri?) N-am cum să îi pun asemenea condiții, pentru că îl cunosc foarte bine. Nu aș face decât să înrăutățesc situația. Relația noastră se bazează pe încredere și respect
Despărțirea de Esperance
Am reziliat amiabil, aseară am semnat documentele. Pentru mine s-a terminat capitolul cu Esperance.
Jucători la ultimele meciuri
Au fost multe greșeli personale, mai ales la ultimul meci. Vom discuta, vom analiza și vom încerca să nu mai avem parte de asemenea momente.
E o perioadă în care se vor schimba multe lucruri și fața multor jucători va fi alta.
Meme Stoica
Mi-aș dori foarte mult să fie pe bancă. Vom vedea. Eu îmi doresc să fim împreună, uniți. Dacă funcția o să îi permită… Vedem.
(n.r. Mihai Stoica) Dacă voi obține o dispensă de la FRF, cu cea mai mare plăcere stau pe bancă.
Transferul lui Nicolae Stanciu
Nicu e unul dintre cei mai buni jucători români. Îl cunoaștem foarte bine, e un caracter foarte frumos. În secunda 2 aș spune, dacă se poate, da. Nu cunosc situația lui. Mi-aș dori foarte mult, a avut o perioadă foarte bună aici cu noi.
(n.r. Mihai Stoica) Mister îl vrea, eu îl vreau, Gigi Becali îl vrea categoric. Denis Drăguș a zis că îi dă și tricoul. Facem toate presiunile din toate direcțiile ca el să se întoarcă.
Primul obiectiv la FCSB
Trebuie întâi să ajungem în play-off, apoi vom ataca primele poziții. Concentrarea maximă e să recuperăm ce s-a pierdut și să aducem echipa la un nivel bun. Mulți jucători joacă sub nivelul lor.
Am mare încredere în jucători, vor reveni jucători care au avut probleme. Voi lucra foarte mult în special la aspectul mental. Echipa asta trebuie să arate altfel!