Laszlo Balint s-a arătat dezamăgit de rezultatul de egalitate, scor 1-1, pe care Oțelul Galați l-a înregistrat pe terenul celor de la Csikszereda, în etapa a opta a noului sezon de Superliga României.
Tehnicianul a vorbit despre jocul prestat de elevii lui și i-a pus la punct pe aceștia, precizând că se aștepta la mai mult din partea lor în partida de la Miercurea Ciuc.
Csikszereda și Oțelul Galați au remizat, scor 1-1, în etapa a opta a noului sezon de Superliga, într-o partidă disputată la Miercurea Ciuc. Laszlo Balint, tehnicianul gălățenilor, s-a arătat dezamăgit de jocul prestat de elevii săi și a declarat că se aștepta la mai mult de la aceștia.
„E o diferență de nivel pe care o arătăm acasă și în deplasare. În prima repriză, chiar dacă nu am fost cum mă așteptam, am reușit să intrăm în avantaj la pauză. Am început foarte prost repriza a doua, ei au marcat, ne-au dominat. Nu am fost la nivelul dorit. Sunt lecții. Echipe care erau abordabile s-au dovedit a fi adversari complicați pentru noi. Am pierdut doi jucători, a trebuit să îl înlocuiesc și pe Paul Iacob. Am suferit puțin pe linia defensivă. Una peste alta, cred că e un punct câștigat, împotriva unui adversar care practică un joc bun, frumos, își propune să dea goluri. Îi felicit, le doresc mult succes.
Sunt două săptămâni de pauză, încercăm să reglăm anumite probleme, să reglăm jucătorii accidentați. Nu m-a surprins adversarul, știam ce ne așteaptă, că joacă cu doi atacanți. Mă așteptam la mai mult de la echipa mea, la mai mult curaj, mai multă personalitate. E nevoie de timp, de încredere, de mai multe rezultate legate pentru a căpăta încrederea de care avem nevoie. Trebuie să învățăm din aceste experiențe”, a declarat Laszlo Balint, la DigiSport.
Paul Iacob este de părere că pauza competițională, provocată de meciurile echipei naționale, va reprezenta o ocazie pentru ca Oțelul Galați să pună la punct anumite detalii și să rezolve anumite problem din joc.
„Așteptăm această pauză, ne reîncărcăm bateriile, sperăm să facem un meci mult mai bun cu Botoșaniul. Am controlat jocul în prima repriză. În a doua repriză au prins încredere după golul marcat. Au pus presiune, consider că rezultatul este echitabil. Eu abia am ajuns la echipă, e primul meu meci în deplasare, nu pot să vă spun ce se întâmplă. Ne dorim să facem o figură mai bună pe viitor”, a declarat Paul Iacob, conform sursei menționate anterior.