Laszlo Balint, reacție după ce Sergiu Hanca a ratat un penalty și Petrolul a pierdut cu FC Botoșani 1-2

Răzvan Lunga
Laszlo Balint, reacție după ce Sergiu Hanca a ratat un penalty și Petrolul a pierdut cu FC Botoșani 1-2

Petrolul Ploiești a pierdut cu FC Botoșani, scor 1-2, în cea de-a 7-a etapă a play-out-ului din Superliga.

Laszlo Balint, antrenorul „lupilor galbeni”, a ținut să se scuze în fața suporterilor după această înfrângere.

Ce a declarat Laszlo Balint după Petrolul – FC Botoșani 1-2

După eșecul cu Botoșani, scor 1-2, Laszlo Balint, antrenorul Petrolului, a spus că sub nicio formă nu voia să trăiască cu emoții acest final de sezon.

Din acest motiv, tehnicianul formației prahovene a ținut să își ceară iertare față de suporterii care aveau așteptări mai mari. Deși a spus că execuția lui Hanca nu a fost una tocmai fericită, Balint a ezitat să-l condamne prea mult pe fostul dinamovist pentru penalty-ul ratat în minutul 71.

„A fost un meci sub semnul echilibrului. Am început repriza a doua foarte prost, dar după ne-am revenit. Acel moment psihologic a fost decisiv asupra jocului. Acel penalty. Noi la nivelul taliei suntem mai bine decât adversarul și am primit gol la acea fază.

Situația noastră s-a complicat foarte mult în ultimele etape. Săptămâna viitoare vom întâlni un adversar mult mai dificil. Suntem la mâna noastră. Eu asta le-am spus băieților. Trebuie să ridice capul din pământ.

Ne pare foarte rău că i-am supărat pe suporteri. Nu este plăcut în primul rând pentru noi să avem aceste emoții. Vom face tot ce depinde de noi să ne salvăm.

Hanca a fost primul executant de pe listă. Hanca a fost un executant și la Dinamo și în Polonia. Este un executant foarte bun. La antrenamentul de ieri am avut șase executanți și a bătut foarte bine. Nu a fost o execuție fericită. A fost un moment psihologic și a înclinat balanța.

Mai sunt două meciuri. Pe mine mă preocupă foarte mult că am primit trei goluri din fază fixă în ultimele două meciuri. Din punctul meu de vedere, responsabilitatea și concentrarea trebuie să fie foarte mari la fazele fixe.”, a spus Laszlo Balint la flash-interviu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania