Laszlo Balint anunță care sunt cei doi accidentați de la Craiova! Ce spune despre cartonașul roșu luat de Mateiu în urma intervenției VAR

Redactor:
Gabi Marin
Laszlo Balint anunță care sunt cei doi accidentați de la Craiova! Ce spune despre cartonașul roșu luat de Mateiu în urma intervenției VAR
  • Publicat:

Laszlo Balint, antrenorul celor de la Universitatea Craiova, a oferit explicații pentru remiza surprinzătoare din prima etapă a Superligii! Formația din Oltenia a terminat la egalitate cu Sepsi pe stadionul „Ion Oblemenco”, scor 2-2, după ce a condus cu 2-0.

„Am avut meciul în mână, am avut toate punctele în mână, dar n-am reușit să gestionăm ultimele 20 de minute. Am luat cele două goluri din zona mijlocașilor centrali. Știam forța celor de la Sepsi, că dezvoltă foarte bine în flanc. N-am reușit să fim organizați și disciplinați pe final. Ar fi trebuit să câștigăm, dar puteam și pierde pe final. Am luat un punct și avem foarte mult de muncă.

Gustavo a intrat foarte bine în teren, sper că Roguljic nu s-a accidentat foarte rău. Ștefan Baiaram a acuzat și el ceva. Vom căuta să reglăm aceste lucruri. Nu avem timp să ne lamentăm. Gustavo a fost declarat omul meciului”, a declarat Laszlo Balint.

Laszlo Balint, nemulțumit de VAR!

Balint a vorbit și despre eliminarea lui Alexandru Mateiu, care a primit cartonașul roșu în urma unei contre asupra lui Păun, după intervenția VAR: „Eu nu stăpânesc foarte bine detaliul ăsta, dar dacă ai luat gol de ce se mai dă roșu? Dacă greșesc, îmi prezint scuzele. Trebuie să ne descurcăm fără el în următoarele etape din campionat. Trebuie să ridicăm capul și să luăm fiecare meci în parte”.

„Pigliacelli e un portar care a fost foarte important în ultima perioadă pentru Craiova, a demonstrat și azi că e un portar bun. Alexandru Mitriță e un jucător foarte important, dar nivelul financiar nu cred că ne permite să sperăm la aducerea sa”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele