„L-au găsit cu cocaină”. Reacția lui Meme Stoica

„L-au găsit cu cocaină”. Reacția lui Meme Stoica
  • Publicat:

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a rememorat o acuză din trecut a unei rivale care s-a transformat într-o mare problemă pentru cei care au lansat-o.

Înaintea unui derby FCSB – Dinamo, acum 4 ani, roș-albii au vorbit despre posibilul doping pe care l-ar utiliza jucătorii campioanei de azi.

Ce spune Meme Stoica despre episodul cocaina din 2021

La doar câteva zile, un jucător dinamovist a fost prins pozitiv cu cocaină. În urmă cu ceva timp, Marius Șumudică a insinuat „forța deosebită a celor de la FCSB”, iar Mihai Stoica se teme ca și rapidiștii să nu cadă în aceeași capcană.

„S-a mai întâmplat cu Dinamo de-a lungul timpului. Au cerut test doping și l-au găsit pe ăla al lor cu cocaină (n.r. Magaye Gueye).

Șumudică și-a făcut treaba. Nici măcar n-a dat vreo declarație (n.r. că jucătorii FCSB sunt dopați). Doar a insinuat frumos chestia asta cu Traian Vuia sau cu ce a zis el acolo.

Toată lumea vorbește de asta. Și-a făcut omul treaba, bravo lui” a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.

Magaye Gueye a fost prins dopat cu cocaină în martie 2021, după un meci câștigat cu 1-0 de Dinamo contra lui FCSB în optimile Cupei României.

Ce insinuase Marius Șumudică despre jucătorii FCSB

„Mi s-a părut că eram ca Traian Vuia şi venea câte un Supersonic pe lângă noi.

Eu mă refer la duelurile individuale. Îi vedeam că au putere, că împing foarte mult în picioare. Au capacitate de efort. Cum ajung aici, nu ştiu. Nu ştiu cum pot să ducă meciul în halul ăsta şi să aibă puterea asta de exprimare.

Ei sunt la turație, în trei secunde prindeau suta. Când alergi cum alergi în 10 oameni, să îți permiți să faci pressing… Sunt semne de întrebare pentru mine, dacă vreți să…”, a spus Marius Șumudică, după Rapid – FCSB 0-0.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ponta, mesaj pentru Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu ai educaţia, pregătirea, experiența
Ponta, mesaj pentru Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu ai educaţia, pregătirea, experiența
Atenție, români! Nu deschideți ferestrele! Anunțul venit în urmă cu puțin timp de la ANM
Atenție, români! Nu deschideți ferestrele! Anunțul venit în urmă cu puțin timp de la ANM
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Prima
Prima "victimă" a lui Mircea Lucescu, după 0-1 cu Bosnia: "Nu o să mai joace, altfel cum îţi explici declaraţia?…
Cum arată Consuelo la 51 de ani. Imagini rare cu fosta soție a lui Adi Mutu! Din ce faci bani pe bandă rulantă
Cum arată Consuelo la 51 de ani. Imagini rare cu fosta soție a lui Adi Mutu! Din ce faci bani…
Prețul scandalos cu care se vând primele roșii românești în piețele din București. Până și în Dubai sunt mai ieftine / GALERIE FOTO
Prețul scandalos cu care se vând primele roșii românești în piețele din București. Până și în Dubai sunt mai ieftine…
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
Subiecte la română, simulare Bacalaureat 2025. Notele se trec în catalog doar dacă vor elevii
Subiecte la română, simulare Bacalaureat 2025. Notele se trec în catalog doar dacă vor elevii
O formă de viață NECUNOSCUTĂ a creat structuri în deșertul Namib...
O formă de viață NECUNOSCUTĂ a creat structuri în deșertul Namib...
Milionarul român cu 3 pensii le-a transmis românilor în ce să îşi investească banii: Nu pierzi niciodată
Milionarul român cu 3 pensii le-a transmis românilor în ce să îşi investească banii: Nu pierzi niciodată
Semnul de circulație care îi bulversează pe români! Ce reprezintă acest indicator
Semnul de circulație care îi bulversează pe români! Ce reprezintă acest indicator
Se schimbă permisul de conducere la pensionari. Lege nouă pentru șoferii vârstnici din România
Se schimbă permisul de conducere la pensionari. Lege nouă pentru șoferii vârstnici din România
Tânără dispărută cu 10 zile în urmă, găsită cu toate oasele rupte pe marginea unei șosele. Ce a pățit Maria după a mers la un
Tânără dispărută cu 10 zile în urmă, găsită cu toate oasele rupte pe marginea unei șosele. Ce a pățit Maria…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×