Zeljko Kopic a început curățenia de iarnă la Dinamo București, iar Soro, cel care a jucat la Real Madrid, îi va părăsi pe „câini” și va ajunge în Portugalia.
Reamintim că trupa din „Ștefan cel Mare” s-a despărțit deja de Ahmed Bani în această perioadă de mercato.
Zeljko Kopic și-a prelungit recent înțelegerea pe care o are cu Dinamo București. Astfel, tehnicianul croat a început deja curățenia de iarnă la gruparea din „Ștefan cel Mare”. După ce s-au despărțit de Ahmed Bani, „câinii” sunt gata să mai renunțe la un jucător cu un CV impresionant. Este vorba despre Alberto Soro, fotbalist în vârstă de 25 de ani, care a ajuns în România liber de contract, în luna august a anului 2024.
Conform fanatik.ro, Se pare că acesta nu s-a acomodat destul de bine în Superliga, iar antrenorul Zeljko Kopic dorește să renunțe la serviciile lui în această iarnă. Sursa menționată anterior susține că fotbalistul spaniol va fi cedat sub formă de împrumut. Astfel, se pare că oficialii clubului din „Ștefan cel Mare” sunt deja în discuții cu Deportivo Chaves, formație care evoluează în eșalonul secund al Portugaliei, pentru împrumutul jucătorului, iar tratativele se apropie de final.
Alberto Soro, fotbalist în vârstă de 25 de ani, a ajuns la Dinamo București în luna august a anului 2024, din postura de jucător liber de contract.
Conform platformei de specialitate Transfermarkt, acesta este evaluat în momentul de față la suma de 550.000 de euro.
Fotbalistul la care Zeljko Kopic este gata să renunțe are un CV impresionant. De-a lungul carierei, acesta a mai evoluat la echipe precum Real Zaragoza, Real Madrid, Granada și Vizela.
Dinamo București traversează o perioadă foarte bună și a încheiat anul 2024 pe poziția a treia a clasamentului, cu 36 de puncte acumulate. Primele două locuri sunt ocupate de Universitatea Cluj și FCSB, ambele cu 37 de puncte, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău fiind în avantaj datorită golaverajului mai bun.
În aceste condiții, „câinii” au început să viseze cu ochii deschiși și vorbesc tot mai des despre lupta pentru titlu.
„Toată lumea vorbește de titlu, dar noi vrem să ne asigurăm play-off-ul. Am făcut o primă parte care ne-a adus acolo, trebuie să continuăm. E important să fim în play-off. Tot ce se va întâmpla după va fi un bonus”, a declarat Andrei Nicolescu, administrator special al celor de la Dinamo București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER