Kopic a anunțat încă 6 transferuri la Dinamo: „Mutări importante. Vrem în Europa”

Florentin Dincă
Kopic a anunțat încă 6 transferuri la Dinamo: „Mutări importante. Vrem în Europa”
Foto: Mediafax Foto

Dinamo s-a întors din cantonamentul din Polonia, acolo unde „câinii” au remizat 2-2 cu Motor Lublin și 3-3 cu Omonia Nicosia.

Antrenorul Zeljko Kopic a vorbit pe aeroport despre transferuri, subiectul cel mai arzător de la echipă, și a dat asigurări că „roș-albii” vor mai face 5-6 mutări importante pentru a putea ataca Europa în sezonul următor.

Kopic anunță transferuri la Dinamo, dar mutările întârzie nepermis de mult

Dinamo a revenit miercuri noapte în țară, după cantonamentul efectuat în Polonia, acolo unde „câinii” au înregistrat două remize spectaculoase, 2-2 cu Motor Lublin și 3-3 cu Omonia Nicosia.

Antrenorul Zeljko Kopic a vorbit pe aeroport despre transferuri, așteptate de fani ca „pâinea caldă”, și asigură că trupa din Ștefan cel Mare va mai opera 5-6 mutări importante în următoarea perioadă, deoarece în sezonul următor Dinamo poate ataca calificarea în cupele europene.

Croatul spune că vrea concurență pe fiecare post, ca să nu mai treacă prin ce a trecut sezonul trecut, când banca „subțire” l-a împiedicat să-și pună în practică ideile și l-au forțat mereu să improvizeze.

„Aştept să mai vină în următoarele zile jucători la care lucrăm acum pentru semnătură. Ştiu că mai sunt 10 zile până începe sezonul, suntem puţin în întârziere, dar campionatul din România este unul dintre cele care începe cel mai devreme în Europa.

Nu e uşor să semnezi cu jucători de calitate cu bugetul pe care îl avem noi, dar suntem aproape de a face mutări importante. Mai căutăm alţi cinci, şase jucători cu care să semnăm.

De asta avem nevoie ca să creăm concurenţă pe toate posturile. În sezonul trecut, se ştia că echipa este scurtă, dar acum mi-am dorit să am mai multe opţiuni. Cred că asta e important ca să îmbunătăţeşti nivelul echipei şi calitatea individuală a echipei, asta încerc să construiesc la Dinamo“, a spus tehnicianul croat.

Până în momentul de față, Dinamo i-a transferat pe Danny Armstrong (27 de ani), Cristi Mihai (20 de ani), Luca Bărbulescu (18 ani), Codruț Sandu (19 ani), Alexandru Musi (20 de ani), Charalampos Kyriakou (30 de ani) și Vadym Kyrychenko (19 ani).

A prefațat meciul cu Csikszereda, din prima etapă a noului sezon în Superliga

Zeljko Kopic a vorbit și despre noua stagiune din Superligă, care stă să înceapă, acolo unde „câinii” vor debuta în deplasare, pe terenul nou-promovatei Csikszereda.

„(n.r. – despre primele trei etape) Orice meci e dificil, fiecare echipă e motivată, în aceste prime 30 de meciuri trebuie să joci cu toate lumea, deci trebuie să fim pregătiţi pentru primul meci cu Csikszereda. Ăsta e singurul obiectiv”, a mai spus Kopic.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania