Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Kennedy Boateng, anunț la miezul nopții despre plecare. A spus-o clar după Dinamo – Universitatea Craiova

DECLARAȚII Kennedy Boateng, anunț la miezul nopții despre plecare. A spus-o clar după Dinamo – Universitatea Craiova

Kennedy Boateng, anunț la miezul nopții despre plecare. A spus-o clar după Dinamo - Universitatea Craiova
Sursa Foto: SPORT PICTURES

Kennedy Boateng, fundașul lui Dinamo, și-a făcut apariția în zona mixtă după duelul cu Universitatea Craiova și a vorbit despre plecare.

Oltenii au obținut biletele pentru finala Cupei României, trecând de „câinii roșii” la București, în penultimul act al competiției. „Juveții” au avut nevoie de penalty-uri pentru a răpune rivalii. În marea finală, Universitatea Craiova va întâlni Universitatea Cluj.

Kennedy Boateng, după Dinamo – Universitatea Craiova: „Nu am semnat nimic până acum”

Toate semnele indică faptul că Boateng va pleca de la Dinamo la capătul sezonului 2025-2026. La declarații, apărătorul african a explicat că al său gând zboară la meciurile pe care „haita” le mai are de disputat.

De asemenea, Kennedy Boateng a spus în mod clar că nu a semnat cu altă echipă până în prezent și și-a arătat aprecierea față de suporterii trupei din Capitală.

„Când marchez, o fac pentru echipă. Alerg spre fani, sunt alături de noi mereu. Ca să fiu sincer, avem cinci meciuri în campionat. Nu trebuie să renunțăm! Nu știm niciodată ce aduce viitorul.

Sunt concentrat să termin campionatul și vom vedea după. Pentru mine nu este o problemă. Nu am semnat nimic până acum. Sunt aici.

Sunt mereu pregătit să joc. Nu e o problemă că jucăm cu Rapid în următoarea etapă”, a afirmat jucătorul togolez, potrivit Digi Sport.

Matteo Duțu: „Am dat tot ce puteam pe teren”

Și tânărul Matteo Duțu a dat o declarație în urma partidei cu Universitatea Craiova. Iată ce a spus elevul lui Zeljko Kopic:

„De mâine trebuie să ne gândim la derby-ul cu Rapid. Nu e relaxare, dar e normal ca echipa care trebuie să dea gol să vină peste noi. Ei nu mai aveau nimic de pierdut. Au reacționat bine și ne-au dat gol.

Eu cred că am dat tot ce puteam pe teren. După toate sacrificiile, cred că am arătat că suntem o echipă bună. Și Craiova este o echipă bună, printre cele mai bune din campionat.

Mister ne-a pus la punct din punct de vedere fizic. Raul (n.r. – Opruț) a avut o lovitură, Mărginean are o problemă mai veche. Se întâmplă. N-am avut noroc și asta a fost”.