A semnat de curând prelungirea contractului cu FCSB până în 2027, dar fundașul central Joyskim Dawa este cu gândul tot mai des la plecarea de la campioana României.
Fotbalistul camerunez a vorbit pentru prima a dată despre transferul în Anglia și a confirmat faptul că au existat discuții în acest sens prin intermediul impresarului său.
A semnat de curând prelungirea înțelegerii cu FCSB până în vara lui 2027, dar fundașul central Joyskim Dawa este cu gândul tot mai des la plecarea de la gruparea roș-albastră.
Stoperul camerunez a vorbit în premieră despre transferul în Anglia și a confirmat faptul că au existat discuții în acest sens prin intermediul impresarului său, Florin Vulturar, agentul de casă al lui Gigi Becali.
Impresarul dezvăluia în luna octombrie a anului trecut că o echipă din Premier League ar fi interesată de achiziționarea lui Joyskim Dawa. În ciuda acestui fapt, apărătorul nu a plecat de la FCSB în această iarnă și așteaptă finalul actualei stagiuni.
„Interesul din Anglia, o presiune în plus pentru mine? Nu, chiar deloc. Din contră, mă motivează să muncesc și mai mult. Cred că e o recunoaștere a prestațiilor mele de până acum. Este îmbucurător să vezi că ești apreciat de cluburi din Anglia care te monitorizează. Au existat discuții cu impresarul meu, dar nicio ofertă oficială.
La clubul meu actual avem anumite obiective. Trebuie să câștigăm titlul și să mergem mai departe în competițiile europene. Am 28 de ani, iar dacă voi avea oferte pe masă le voi analiza și voi alege destinația cea mai potrivită pentru viitorul meu”, a spus Dawa, pentru Allez Les Lions.
Câștigător al titlului și al Supercupei României cu FCSB, Dawa a bifat 127 de meciuri și 12 goluri pentru gruparea din Capitală. De curând, el a anunțat că a activat opțiunea de prelungire a contractului, iar noua înțelegere cu formația roș-albastră se întinde până în 2027.
„Da, tocmai au activat opțiunea de prelungire a contractului până în 2027. Am parte de încrederea celor din club. Mi-au arătat foarte multă încredere, iar o dovadă este faptul că mi-au dat banderola de căpitan în câteva meciuri importante.
Nu orice străin poate purta banderola la acest club uriaș, dar eu sunt unul dintre liderii echipei, deci cred că am primit-o pe merit. Obiectivul meu este să continuăm forma bună, să câștigăm din nou trofee și să mergem cât mai departe în Europa League”, a declarat Dawa, potrivit sursei citate mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER