Ionel Dănciulescu (49 de ani), fost mare atacant la Dinamo București, a exprimat o părere sinceră despre situația actuală a grupării roș-albe.
În fereastra de transferuri din această vară, „haita” s-a despărțit de mai mulți jucători importanți. Printre alții, fundașul central Kennedy Boateng (29) și mijlocașul Eddy Gnahore (32) și-au luat adio de la dinamoviști. În viziunea lui „Danciu”, echipa a suferit pierderi grele, iar conducătorii trebuie să aducă întăriri.
Ionel Dănciulescu a vorbit despre noul antrenor al formației din Capitală. Portughezul Nuno Campos (51) a sosit recent pe banca lui Dinamo pentru a-l înlocui pe croatul Zeljko Kopic (48), care a negociat cu Anorthosis Famagusta în urma plecării sale de la București.
Fostul golgheter din „Ștefan cel Mare” crede că trupa lusitanului va pune în scenă un sezon mai bun decât precedentul, în care roș-albii s-au calificat în play-off-ul Superligii. Dinamo a fost prezentă în această fază a competiției și în stagiunea 2024-2025.
„Trebuie o oarecare reconstrucție la nivel de lot, spun eu, pentru că sunt niște pierderi destul de mari pentru echipă. Vorbim de jucători importanți, despre un antrenor care a adus foarte multe lucruri bune la echipă.
Nu putem să-l judecăm pe noul antrenor, pentru că nu-l știm, provine dintr-un fotbal bun, are nevoie de timp pentru a-și implementa ideile și sistemul de joc. Sperăm să fie inspirat. Este nevoie de foarte multă muncă, pe care trebuie să o facă într-un timp foarte scurt.
Am încredere că lucrurile se vor mișca într-o direcție bună, iar echipa va avea un sezon mult mai bun decât cel precedent.
Mă refer la câștigarea unui trofeu. Echipa a crescut de la an la an, dar nu a câștigat absolut nimic din punct de vedere al trofeelor”, a declarat Ionel Dănciulescu, prezent la evenimentul în care a fost stabilit țintarul următoarei ediții a Superligii.
Ex-atacantul lui Dinamo a mai atins un subiect semnificativ. Concret, Ionel Dănciulescu a făcut referire la „invazia” portugheză din Superliga.
Dinamo l-a adus pe Nuno Campos în rol de antrenor principal, iar Filipe Coelho (45) a sosit la Universitatea Craiova în noiembrie 2025. Alături de lusitan, oltenii au cucerit titlul în Superliga și Cupa României. Totodată, Ricardo Sousa (47) a fost instalat pe banca tehnică a Petrolului.
„Este acest trend. Coelho a făcut o treabă foarte bună la Craiova, a reușit să câștige campionatul, dar nu este vorba despre un trend în fotbalul românesc, este un trend portughez în fotbalul mondial.
Foarte mulți antrenori portughezi sunt în campionatele puternice ale Europei, foarte mulți jucători portughezi evoluează la cluburi importante din Europa, așa că nu e vorba despre trendul ăsta numai în România”, a adăugat Ionel Dănciulescu.