Ion Crăciunescu își atacă din senin colegul de la televiziunea unde sunt amândoi specialiști pe arbitraj! Reacția incredibilă la adresa lui Marius Avram

Ion Crăciunescu își atacă din senin colegul de la televiziunea unde sunt amândoi specialiști pe arbitraj! Reacția incredibilă la adresa lui Marius Avram
  • Publicat:

Ion Crăciunescu și Marius Avram au analizat fazele controversate de la meciul CFR Cluj – FCSB, scor 1-1, iar fostul mare arbitru l-a atacat pe fiul lui Vasile Avram, fostul președinte al CCA.

Reacția lui Ion Crăciunescu la adresa lui Marius Avram este una fără precedent, chiar dacă cei doi sunt colegi la aceeași televiziune.

Atacul fără precedent al lui Ion Crăciunescu la adresa lui Marius Avram

Ion Crăciunescu nu își dorește ca analizele sale să fie comparate cu cele ale lui Marius Avram și l-a atacat pe fostul arbitru FIFA.

„În primul rând, pentru toată lumea, așa la prima vedere pare o deposedare prin alunecare cu un atac corect la minge, ceea ce se și întâmplă. Dar rămâne piciorul stâng cu care îl împiedică pe adversar, iar părerea mea e că decizia lui Colțescu e corectă. Dacă joci mingea corect cu piciorul drept trebuie să rămâi la același nivel și cu piciorul stâng. Uitați-l cum îl ridică și îl împiedică pe adversar să joace mingea. 

Regula spune că AVAR-ul nu intervine decât într-o fază în care arbitrul nu a avut posibilitatea să vadă bine faza sau să o judece foarte bine. VAR-ul nu intervine peste deciziile arbitrului. Deciziile le ia arbitrul. (n.r. Nu a făcut bine Găman că l-a chemat?) Eu cred că regula asta ar trebui să fie schimbată. Prin regulile care sunt, nu. Regula ar trebui să fie schimbată. Dacă e o greșeală, VAR-ul poate să o vadă și să o corecteze. Dacă arbitrul a văzut faza și a judecat-o, VAR-ul nu trebuie să intervină niciodată! 

(n.r. A făcut bine că a intervenit la solicitarea lui Găman și s-a uitat Colțescu la imagini și a anulat golul?) Eu zic că da! Atât timp cât deposedarea nu a fost regulamentară, pentru acțiunea piciorului stâng, eu zic că a făcut foarte bine.

Nu mă mai puneți pe mine cu unii de care nu am auzit de ei! Mamă, ce mare arbitru Avram. Mare analist Avram. M-am ascuns după Marius Avram. Puneți-mă după Porumboiu, după Tudor, nu după alții. Nu judec eu părerile lui Avram”, a spus Ion Crăciunescu la televiziunea DigiSport.

Ce a spus Marius Avram despre fazele controversate de la CFR Cluj – FCSB 1-1

Din punctul meu de vedere, este o fază la care arbitrul VAR nu trebuia să intervină. Este interpretabilă, controlată total de arbitru în teren și atunci eu aș fi dat credit deciziei luată de arbitru de a lăsa jocul să continue. Mai ales ținând cont și de stilul în care Colțescu a arbitrat tot meciul, nesancționând genul acesta de atacuri, un exemplu fiind și faza ce a precedat cornerul în urma căruia CFR Cluj a înscris unde avem ceva similar la Compagno. De altfel, tot meciul Colțescu a lăsat jocul foarte liber permițând jocul bărbătesc, lucru pe care îl încurajez. Înțeleg și opiniile conform cărora a fost fault, la fel cum le înțeleg și pe cele care spun ca nu a fost. Tocmai din aceste motive ar fi trebuit ca arbitrul VAR sa nu intervină și să rămână decizia luată în teren inițial”, a spus Marius Avram pentru ProSport.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…