Ioan Ovidiu Sabău a răbufnit după prima etapă: „Vreau să transmit şi eu un mesaj celor care se ocupă de Superliga”

FOTO: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

U Cluj a debutat cu o victorie la scor în fața nou-promovatei Metaloglobus, 4-1, dar Ioan Ovidiu Sabău a răbufnit și le-a transmis un mesaj celor care se ocupă de buna funcționare a lucrurilor în Superliga.

A început noul sezon competițional din Superliga 2025-2026, iar meciul de debut a avut loc pe terenul celor de la Metaloglobus. Echipa bucureșteană își desfășoară meciurile de pe teren propriu la Clinceni, iar la finalul partidei Ioan Sabău s-a arătat nemulțumit de cum a arătat terenul de joc.

Ioan Sabău, apel către Federație după primul meci: „Trebuie găsită o soluție”

Metaloglobus a debutat în primul eșalon în fața uneia dintre cele mai în formă echipe din sezonul trecut. Clujenii nu au avut deloc emoții în fața nou-promovatei, dar elevii lui Sabău s-au luptat mai mult cu terenul aproape impracticabil de la Clinceni. Din această cauză, antrenorul oaspeților consideră că trebuie găsită o soluție pentru astfel de situații fiindcă nu e deloc în regulă cum s-a prezentat gazonul la primul meci din noul sezon.

„Prea multe nu pot să spun despre joc, trebuie să realizăm la ce nivel suntem, pentru că noi am ridicat așteptările, eu văd că mai avem mult de muncă.

 

Suntem în 2025, ăsta e un apel către federație, trebuie să avem un teren pe care să putem juca fotbal, dar cred că trebuie găsită o soluție, nu dă bine. Era iarba mare, în anumite zone îți intra tot piciorul.”, a declarat Ioan Sabău, la Digisport.

Dan Nistor, reacție în stilul său caracteristic: „Am fost diesel”

U Cluj a avut nevoie de 29 de minute să deschidă scorul la Clinceni. Macalau a bifat prima reușită din noul sezon. La revenirea de la cabine, Codrea și-a trimis mingea în propria poartă, dar Thiam a readus oaspeții în avantaj la prima fază de la repunerea mingii la centrul terenului. Lukic a mărit avantajul pe tabelă cu 11 minute înainte de fluierul final. Același Lukic a mai lovit o dată în prelungiri.

La fel ca Sabău, Dan Nistor s-a plâns de calitatea terenului. De asemenea, a precizat că echipa a avut nevoie de mai mult timp pentru a se încălzi, dar odată cu trecerea etapelor va arăta mai bine.

„Nu vreau să mai vorbesc despre teren, ați văzut ce teren e, nu știu cum se poate în Liga 1, dacă vrem să performăm. Mă bucur că am obținut 3 puncte. (…)

Echipa e foarte departe de adevăratul potențial, azi am fost diesel, ne-am încălzit mai greu, dar sperăm să integrăm și jucătorii noi, mulți nu sunt cu pregătirea la punct. Ne va lua ceva timp, dar sperăm ca în scurt timp să fim la parametri normali”, a precizat Dan Nistor.

Publicat: 11 07. 2025, 21:53