Sorin Cârțu, cel care a adus bucurie pentru milioane de români din postura de fotbalist dar și de antrenor, primește o pensie „nesimțit de mică” de la statul român.
Ajuns la vârsta de 70 de ani, președintele de onoare al celor de la Universitatea Craiova încasează mai puțini bani decât soția sa, fostă directoare de liceu timp de mai mulți ani.
Sorin Cârțu, unul dintre cei mai îndrăgiți fotbaliști și antrenori de la noi din țară, a vorbit recent despre pensia pe care o încasează în fiecare lună de la statul român. Președintele de onoare al celor de la Universitatea Craiova a dezvăluit că suma pe care o primește lunar se ridică la suma de 3.300 de lei și consideră că este „nesimțit de mică”.
Totodată, fostul mare fotbalist, ajuns la vârsta de 70 de ani, a mai precizat că soția sa, care a fost directoare de liceu timp de mai mulți ani, încasează o pensie mai mare din partea statului român.
„Nesimțită! Nesimțit de mică, adică! 3.300 de lei. Noroc că am dividende de la cofetăria de care se ocupă fata cea mică, Ligia, altfel… Până și nevastă-mea are pensia mai mare! Bine, ea a fost profesoară, directoare de liceu, e și normal”, a declarat Sorin Cârțu, conform iAMsport.ro.
De menționat este că pensia medie în România, în 2026, este de 2.780 de lei.
Sorin Cârțu este unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria Craiovei. Acesta a evoluat pentru Electroputere și pentru Universitatea Craiova, adunând peste 300 de meciuri și peste 110 goluri. Totodată, acesta a acumulat și 18 selecții pentru naționalele de tineret, pentru naționala olimpică și pentru naționala de seniori a României.
Ca antrenor, Sorin Cârțu le-a pregătit pe Electroputere Craiova, Universitatea Craiova, România U21, Rapid București, Extensiv Craiova, Oțelul Galați, FC Argeș, Poli Timișoara, FC Național, Mioveni, Pandurii, CFR Cluj, FCSB, ALRO Slatina, FC Brașov și CSMS Iași.
În ultimii ani, Sorin Cârțu a activat în cadrul clubului Universitatea Craiova, patronat de Mihai Rotaru, unde a ocupat mai multe funcții. În acest moment este președinte de onoare al echipei de pe „Ion Oblemenco”.
De menționat este că Sorin Cârțu a condus-o pe Universitatea Craiova spre ultimul titlu de campioană a României, în sezonul 1990-1991.