Ioan Andone: „La lotul pe care îl are Dinamo, nu mă aşteptam să joace aşa bine”

Ioan Andone a recunoscut că evoluția lui Dinamo din acest sezon l-a luat prin surprindere.

Fostul antrenor al roș-albilor nu se aștepta ca echipa să joace la un asemenea nivel, ținând cont de lotul pe care îl are la dispoziție. Cu toate acestea, Andone consideră că Dinamo poate ajunge să se lupte inclusiv pentru câștigarea campionatului.

Ioan Andone crede că Dinamo poate câștiga campionatul

Prezent luni, 19 octombrie, la Gala Business Lounge, organizată la Twins by the Lake, fostul tehnician a analizat parcursul echipei.

„La lotul pe care îl are Dinamo, nu mă așteptam să joace așa de bine, și începând prost cu Petrolul. Pe parcurs au reglementat lucrurile. Îi aștept să intre în play-off, să rămână în primele trei locuri sau chiar să ia titlul”, a declarat Ioan Andone.

Fostul antrenor consideră că principalul avantaj al dinamoviștilor este mentalitatea ofensivă. În opinia sa, o echipă care joacă permanent la victorie are șanse să se implice în lupta pentru titlu, chiar dacă pe parcursul sezonului vor apărea și înfrângeri.

„Dacă ai șansa asta și obișnuiești echipa să joace numai la victorie, pe atac, nu joc urât, se va mai întâmpla să piardă, dar îți dă senzația că poate să ia campionatul. Îți trebuie un grup bun, că nu câștigi dacă ai două-trei individualități. Începând de la fundași, uită-te la Pascual, n-a dat gol în viața lui. Îți trebuie să înscrie și fundașii și mijlocașii, tot timpul să ai surprize să oferi echipelor pe care le întâlnești. Până acum, jos pălăria”, a spus fostul tehnician al celor de la Dinamo.

Cătălin Cîrjan și Pascual, remarcați de Ioan Andone

Dintre fotbaliștii care l-au impresionat, Ioan Andone i-a evidențiat pe Cătălin Cîrjan și Pascual.

Fostul tehnician are așteptări ridicate de la Cîrjan, despre care consideră că dispune de calitățile necesare pentru a avea o influență și mai mare asupra jocului.

„Îmi place foarte mult Cîrjan, aștept și mai mult de la el. Că l-a izolat în stânga, că nu știu ce. El trebuie să-și caute locul, pentru că valoare are copilul. Și îmi place Pascual ăsta, m-a impresionat, nu mă așteptam”, a declarat Andone.

În privința șanselor la titlu, fostul antrenor consideră că rezultatele din play-off vor cântări decisiv.

La eveniment au fost anunțate și alte nume importante din sport, printre care Dan Alexa, Camelia Potec, Larisa Iordache sau Elisabeta Lipă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]