Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Încă o plecare de la Universitatea Craiova, în ziua partidei cu U Cluj. ProSport anunţase că jucătorul adus la dorința lui Costel Gâlcă e pe lista de disponibilizări

Încă o plecare de la Universitatea Craiova, în ziua partidei cu U Cluj. ProSport anunţase că jucătorul adus la dorința lui Costel Gâlcă e pe lista de disponibilizări

28 iul. 2025, 14:59, Superliga
Încă o plecare de la Universitatea Craiova, în ziua partidei cu U Cluj. ProSport anunţase că jucătorul adus la dorința lui Costel Gâlcă e pe lista de disponibilizări
Foto: Sport Pictures

În ziua partidei cu Universitatea Cluj, programată în seara aceasta, de la ora 21.30, pe arena „Ion Oblemenco”, Universitatea Craiova a reuşit să rezilieze contractul cu fundaşul dreapta spaniol Iago Lopez.

Aşa cum ProSport anunţase în exclusivitate de ceva timp, fundaşul iberic adus în Bănie la socilitarea lui Costel Gâlcă se afla pe lista de disponibilizări a Universităţii Craiova, dar abia acum a fost realizată închiderea contractului.

Universitatea Craiova i-a reziliat contractul lui Iago Lopez

Jucătorul mai avea contract cu Universitatea Craiova până în vara anului viitor şi a acceptat  rezilierea contractului în schimbul achitării a jumătate din salariile pe care ar fi urmat să le încaseze.

„Mulțumim, Iago Lopez! Universitatea Craiova și Iago Lopez au hotărât, de comun acord, rezilierea contractului. Mult succes, Iago”, a anunţat clubul Universitatea Craiova.

De când a fost adus la Craiova, Iago Lopez a evoluat numai în 5 partide, iar în acest sezon nu a evoluat niciun minut, nefiind inclus nici măcar în lotul pentru Conference League.

Cotat la 150.000 de euro pe Transfermarkt, Iago Lopez a mai jucat pentru echipe precum Deportivo La Coruna, Girona, Logrones, CD Mirandes sau AD Alcorcon, înainte de a ajunge în Bănie, în septembrie anul trecut. La Craiova, a avut puţine şanse de a evolua, chiar şi când pe banca tehnică a formaţiei din Bănie se afla tocmai antrenorul care l-a dorit la echipă, Costel Gâlcă.

Pe postul de fundaş dreapta, Mirel Rădoi contează pe Mihnea Rădulescu, Carlos Mora şi Florin Gaşpăr, iar la meciul de la Sarajevo, antrenorul a ales varianta Basilio Ndong.

În vara aceasta, Universitatea Craiova s-a despărţit de 14 jucători: Iago Lopez, Relu Stoian, Denil Maldonado, Marcus Păcurar, Gjoko Zajkov, Mihai Căpăţână, Takuto Oshima, Alexandru Işfan, Ştefan Bană, Alisson Safira, Jovo Lukic, Jalen Blesa, Andrei Ivan şi Alexandru Mitriţă. Dintre aceştia, clubul din Bănie a primit bani doar la transferurile lui Alexandru Mitriţă în China, la Zheijang Professional, lui Denil Maldonado în Rusia, la Rubin Kazan şi la cel al lui Takuto Oshima în Armenia, la FC Noah.

În schimb, lotul antrenat de Mirel Rădoi a fost întărit cu 11 jucători: Steven Nsimba, Aleksandr Romanciuk, Darius Fălcuşan, Nikola Stevanovic, Mihnea Rădulescu, Tudor Băluţă, Alex Creţu, Samuel Teles, David Matei, Assad Al-Hamlawi şi Luca Băsceanu.

După meciul cu U Cluj, programat astăzi, de la ora 21.30, pe „Ion Oblemeno”, pentru Universitatea Craiova urmează joi, tot în Bănie, returul cu FK Sarajevo, iar duminică, deplasare în Gruia, pentru partida cu CFR Cluj, din etapa 4 a Superligii.