Premierul Ilie Bolojan a declarat că proiectele pentru noile stadioane din țară trebuie finanțate și de autoritățile locale, care să participe cu sume cuprinse între 15 și 25 la sută din total.
Dar, o asemenea lege l-ar afecta în mare măsură pe Gică Hagi, omul care manageriază Farul, fiindcă printre arenele respective se află și cea de la Constanța, care ar costa o sută de milioane de euro. În aceste condiții, primaria orașului dobrogean ar fi nevoită să plătească 25 de milioane de euro.
Vechea arenă e demolată, dar noua construcție nu a început. Ce se află acum pe locul în care ar trebui să apară noul stadion al celor de la Farul?
Ilie Bolojan a anunțat recent, potrivit profit.ro: „Avem mai multe stadioane în România, pe care fiecare localitate, fiecare oraș mare, spune că este o prioritate pentru el. Perfect. Atunci cred că am putea introduce un program în care, să spunem, funcție de capacitatea ta administrativă, deci de bugetul pe care îl ai – ai bugete mari, contribui mai mult, ai bugete mici, contribui mai puțin – aceste proiecte se fac după o co-finanțare și de către primăria respectivă. Pentru că dacă e un proiect important pentru voi, înseamnă că nu vreți să vă vină totul gratuit de la Guvern, ci sunteți și voi dispuși să puneți, nu știu, 15%, 20%, 25% din bani, da? Și asta mi se pare o chestiune de punctaj, dar atunci sunt convins că primăria, nu vă dau nume de oraș, se va gândi foarte bine dacă stadionul vrem să fie de 30.000 de locuri sau de 12.000 de locuri”.
Premierul a detaliat: „Avem cinci stadioane și introducem o cofinanțare de 25%. Ce vom avea? Dacă finanțăm patru, avem unul gratis, unu în plus. S-ar putea să avem mult mai multe. Știți de ce? Pentru că s-ar putea să constate primăria că nu mai vor 12.000 de locuri. E bine și 5.000. Nu vor 30.000, e bine și 14.000. Dar cât timp primești ceva gratis, este de primit. În momentul în care ai o răspundere, ceea ce se întâmplă peste tot, atunci te gândești foarte bine: chiar îmi este necesar? Da. Cât mi-e de necesar, adică și ca intensitate și ca mărime? Și, credeți-mă, primăria atunci își dimensionează corect solicitarea”.
Avem stadioane în România, care nu s-au umplut niciodată de când sunt finalizate, în care primăriile s-au angajat că vor duce utilitățile, nu le-au dus, le-a dus tot statul. Suntem în situația în care nu avem suficienți bani să ne rezolvăm problemele vitale pe care le-am abordat mai înainte, dar, sigur, trebuie să facem stadioanele hiperdimensionate și foarte importante pentru comunitatea locală. E foarte bine, dar mie mi se pare o chestiune de fair-play – Ilie Bolojan