Îl pune la punct pe Șumudică după atacurile repetate împotriva lui: „E și mai grav dacă a făcut-o din acest motiv!”. EXCLUSIV

Cosmin Olteanu
Îl pune la punct pe Șumudică după atacurile repetate împotriva lui: „E și mai grav dacă a făcut-o din acest motiv!”. EXCLUSIV

Andrea Mandorlini a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre atacurile repetate pe care Marius Șumudică le-a avut la adresa sa.

Ultimul mandat al lui Andrea Mandorlini pe banca CFR-ului a durat doar două luni. În tot acest timp, tehnicianul italian a fost aspru criticat în spațiul public, cel mai vehement dintre contestatari fiind Marius Șumudică, liber de contract din luna mai, după despărțirea de Rapid.

Andrea Mandorlini îl pune la punct pe Marius Șumudică

Tehnicianul în vârstă de 65 de ani se declară deranjat de criticile repetate venite din partea lui Șumudică. Totodată, susține că gestul acestuia este „și mai grav” dacă, în spatele atacurilor, se află motive legate de naționalitate.

„M-a dezamăgit profund atitudinea unui coleg de breaslă. Dacă aceste critici sunt bazate pe naționalitate, e și mai grav. Dacă, în schimb, sunt doar pentru a apărea la televizor vorbind de rău alți colegi, atunci se descalifică singur. Din acest motiv, nu voi intra niciodată într-o polemică cu Șumudică. Poate rămâne cu declarațiile lui, care nu îl onorează, în timp ce eu prefer să nu răspund la niciun atac. Cu atât mai mult cu cât Șumudică își uită propriile experiențe din fotbal, inclusiv la CFR. Nu știu dacă într-adevăr voia să-mi ia locul, dar las răspunsul în seama lui. Poate că s-ar fi potrivit în această perioadă de două luni, dar sunt curios ce ar fi spus dacă ar fi fost în locul meu, în condițiile în care am lucrat eu”, a declarat Andrea Mandorlini, în exclusivitate, pentru ProSport.

Marius Șumudică: „Îi fugea «peruca» întruna!”

Unul dintre cele mai dure discursuri avute de Marius Șumudică, la adresa lui Andrea Mandorlini, a venit după partida cu Metaloglobus, în care CFR Cluj a înregistrat doar un rezultat de egalitate, 1-1. Atunci, „Șumi” s-a declarat șocat de faptul că, în timpul partidei, tehnicianul italian își lua notițe pe un carnețel.

„Eu nu am văzut în viața mea ce se întâmplă acum la CFR. Este incredibil Mandorlini! M-am uitat în timpul meciului, se desfășurau acțiunile și el stătea cu un carnețel în mână și scria, nu urmărea acțiunile. Trebuia să pună un secund să scrie! El nota pe carnețel.

Am văzut un antrenor care… Săracul, îi fugea «peruca» întruna. Nu am nimic cu el, nu umblu la estetic, dar să stai în minutele în care ești condus de Metaloglobus… El stătea și își nota într-un carnețel de ăla de la librărie, cred că era 1 sau 2 lei”, spunea Marius Șumudică, în luna septembrie, pentru Fanatik, după partida Metaloglobus – CFR Cluj, 1-1.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania