Petrolul Ploiești și Farul Constanța s-au întâlnit duminică, 25 ianuarie 2026, în etapa cu numărul 23 din Superliga României, într-o partidă pe care oaspeții au câștigat-o cu scorul de 0-1.
La finalul meciului de la Ploiești, Ianis Zicu, tehnicianul constănțenilor, a recunoscut că a tremurat serios pentru victorie dar a precizat că a fost mulțumit de atitudinea pe care jucătorii lui au avut-o în timpul meciului.
Farul Constanța s-a impus la limită pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, scor 0-1, în etapa cu numărul 23 din Superliga României. La finalul partidei, Ianis Zicu a recunoscut că a trăit emoții mari în timpul meciului de la Ploiești, întrucât echipa lui a fost dominată în a doua parte de jocului de către formația pregătită de Eugen Neagoe.
„Am avut inimă, am avut șansă în repriza a doua, am reușit să câștigăm. Am controlat prima repriză. A doua, am suferit enorm. Am tratat foarte multe momente neprofesionist, le-am spus-o și jucătorilor. Trebuia să fim periculoși, să facem 2-0. Am stat cu inima strânsă, puteam pierde cele trei puncte astăzi.
Cred că sunt momente când gândurile negative, că nu ai câștigat de atâtea meciuri, pot schimba mentalitate în condiții de criză, de presiune. De asta nu am pus presiune. Am câștigat, îi felicit, au avut inimă și au avut noroc.
(Cum va fi cu Craiova?) Întâlnim unul dintre cei mai puternici adversari din prima ligă. Trebuie să ne mulțumit suporterii, i-am dezamăgit de multe ori. Așteptăm un stadion plin.
(Mai sperați la play-off?) Noi trebuie să câștigăm fiecare partidă. Aceasta este mentalitatea clubului. E greu, trebuie să fim realiști. E important să facem cât mai multe puncte și să vedem unde ne aflăm”, a declarat Ianis Zicu, la DigiSport.
Ionuț Larie a tras un semnal de alarmă în rândul echipei patronate de Gică Hagi și a transmis că Farul Constanța trebuie să câștige cât mai multe puncte până la finalul sezonului, pentru a putea avea parte de o stagiune liniștită.
„Dacă nu facem puncte în continuare, a fost un foc de paie. A fost puțină presiune, în repriza a doua am lăsat adversarul să domine. Ne-a pus mari probleme. Planul nu s-a schimbat, am intrat foarte bine la pauză. Poate am încercat să jucăm mai simplu și din cauza terenului. Nu am reușit să ținem de minge, ar trebui să ne bucurăm că am plecat cu cele trei puncte.
Trebuie să adunăm cât mai multe puncte pentru a avea un final de sezon fericit”, a declarat Ionuț Larie, conform sursei menționate anterior.