Farul a câștigat un singur punct în ultimele 3 etape, iar scaunul lui Ianis Zicu se clatină serios, mai ales după meciul pierdut în deplasare cu Metaloglobus.
Victoria pe teren propriu cu FC Botoșani, 2-2 în etapa 16, a fost ultima a Farului. Au urmat o remiză și două eșecuri, iar Ilie Dumitrescu ia în calcul demiterea lui Ianis Hagi.
Metaloglobus a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Superligii. De fiecare dată 2-1, pe teren propriu cu FCSB și Farul. Diferența e că, în primul caz, campioana a avut 1-0 la pauză, iar în partida cu echipa lui Hagi gazdele au avut 2-0 după primele 45 de minute.
În ultimele 3 meciuri, Farul a câștigat un singur punct și a coborâtr două poziții, ieșind din zona de paly-off. Mai mult, echipa de la malul mării va avea două meci infernale, acasă cu UTA și în deplasare cu U Cluj. Ilie Dumitrescu nu vede cu ochi buni situația lui Ianis Zicu.
„Mă uit că ei au 26 de puncte în momentul de față. Dacă învingeau pe Metaloglobus, reveneau pe locul 6, de play-off.
Așteptările au fost foarte mari la meciul ăsta, pentru că au avut momente bune de joc la partida trecută cu FCSB. Atunci, echipa cu jucători mai experimentați a câștigat și a gestionat acest avantaj.
Astăzi (n.r. – duminică, 7 decembrie), la pauză, s-au făcut 4 schimbări la Farul. Deci 4 schimbări! Este incredibil!
Eu cred că puteau să scoată mai mult de la meciul ăsta, dar per total, eu zic că echipa este în scădere, deoarece în prima parte a campionatului a arătat foarte bine”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Ambele goluri ale lui Metaloglobus au fost marcate de olandezul Yassine Zakir, în minutele 22 și 29, pasa decisivă fiind oferită de fiecare dată de spaniolul Damia Sabater.
Farului a redus din diferență a fost semnat de slovacul Jakub Vojtus (65), care a trimis mingea la vinclou, cu un din marginea careului. Oaspeții au încheiat meciul în inferioritate numerică, Bogdan Țîru fiind eliminat după ce a primit al doilera cartonaș galben în minutul 90+1.
Metaloglobus, care a promovat în vară pe prima scenă a fotbalului românesc având-ul pe banca tehnică pe Ianis Zicu, este neînvinsă în ultimele sale 4 meciuri de pe teren propriu, în care a adunat două victorii și tot atâtea rezultate de egalitate.
Până la finalul anului mai sunt două etape, iar formația pregătită de Mihai Teja va întâlni Dinamo în deplasare, pe 14 decembrie, de la 17:45, și Unirea Slobozia acasă, în ziua de 20 decembrie, de la 14:30.