După trei victorii și un rezultat de egalitate, Farul a suferit primul eșec în actualul sezon al Superligii, iar antrenorul Ianis Zicu a spus de ce nu trebuie să le fie rușine jucătorilor.
UTA a învins Farul, pe teren propriu, cu 2-1, și a urcat pe primul loc al clasamentului. Scorul a fost deschis de în minutul 9, iar până la pauză gazdele au avut mai multe ocazii imense.
Partea a doua a confruntării a fost controlată de Farul, care a punctat prin Radaslavescu, după o oră de joc, și a continuat să atace, dar UTA a înscris la una dintre puținele ocazii și s-a impus cu 2-1. Echipa lui Adi Mihalcea este noul lider, cu 11 puncte, în timp ce gruparea de la malul mării rămâne pe 4, cu 10 puncte.
„A fost o partidă frumoasă, cum anticipam. Din păcate plecăm fără niciun punct. Meritam un egal, chiar dacă puteau să desprindă la 2-0. Ăsta e fotbalul. A fost moment fix, au marcat. Am vrut să revenim, dar nu am reușit.
Sunt situații pe care ți le asumi. Când ataci ai dezechilibru pe faza defensivă, dar încercăm să acoperim tranzițiile așa cum trebuie. Nu știu dacă ne-a surprins UTA. Știam de Pospielov, dar ne-a dat gol. E fotbal, apar momentele. Chiar dacă le știi, nu ai cum să le controlezi.
Nu are de ce să ne fie rușine. Trebuie să fim încrezători că putem câștiga puncte pe viitor. Eroarea personală de la primul gol, lipsă de comunicare. La fel am primit gol cu FCSB. Asta nu mi-a plăcut, dar sunt situații care apar”, a spus Ianis Zicu, la Prima Sport.
„Meci spectaculos. Omul meciului a fost portarul lor. Pentru noi e bine, că am ajuns de multe ori la finalizare. Păcat că nu am fructificat mai multe șanse. Trebuie să luăm părțile bune, să ne pregătim și următorul meci să câștigăm cele 3 puncte.
Număr 9, număr 10, nu contează. Mister decide unde să mă folosească și eu dau totul pe teren.
Există frustrarea că plecăm fără punct de la Arad, dar trebuie să luăm părțile bune, să fim pozitivi la antrenament.
Ne place să atacăm, să jucăm ofensiv. Trebuie să rămânem echilibrați și să acumulăm puncte”, a transmis Ișfan la același post de televiziune.