Pe UTA nu o încălzește mai deloc comunicatul Comisiei Centrale de Arbitri, în care se precizează că golul marcat de Marius Coman la scorul de 0-0 al confruntării cu U. Cluj nu ar fi trebuit anulat de Andrei Chivulete și Andrei Antonie din Camera VAR.
Arădenii au rămas cu zero puncte după vizita „șepcilor roșii”, care au punctat în repriza secundă prin Lukic și Cristea și s-au impus cu scorul de 2-0. „Bătrâna Doamnă” e a 9-a în clasamentul SuperLigii după 17 runde, la 4 lungimi de undă în spatele celor de la Farul, formația ce închide zona play-offului. Iar duminică, de la ora 15, „roș-albii” de pe Mureș au o deplasare la Sibiu, unde Hermannstadt e în mare criză de puncte.
Adrian Mihalcea a avut de gestionat o săptămână dificilă. Pe lângă înfrângerea cu cântec în fața trupei lui Bergodi, a aflat că nu se va mai putea baza pe Marinos Tzionis (24 de ani) până în luna februarie a anului următor.
„Este a doua oară când sunt astfel de discuții după ce noi pierdem puncte importante. Prima oară s-a întâmplat la Botoșani, acum cel de la acasă, dar se pot întâmpla. Sper și-mi doresc ca în continuare astfel de decizii la toate meciurile să fie aproape de zero. E o greșeală, de fapt în acea fază au fost mai multe greșeli. Am înțeles că VAR-ul nu ar fi trebuit să intervină. A trecut, nu vrem să ne legăm de acel moment, cu toate că, în cazul în care am fi condus cu 1-0, cu siguranță, altfel ar fi fost desfășurarea din teren. Dar, încercăm să trecem peste și să ne arătăm progresul din ultima perioadă din punct de vedere sportiv. Și, după ce am pierdut, ironic spun, având și acea problemă de arbitraj, și mai gravă este accidentarea lui Tzionis. Se știe foarte bine că el este unul dintre jucătorii cu foarte multe minute, un fotbalist cu un progres semnificativ. E o pierdere importantă, dar, în același timp, trebuie să găsim soluții și avem soluții care să suplinească absența lui”, a declarat Adrian Mihalcea la conferința de presă ce precede disputa cu sibienii.
Aceștia sunt penultimii în clasament și încep să joace cu cuțitul la os fiecare dispută, mai ales cele de pe teren propriu.
„Cu toate că Sibiul nu trece printr-o perioadă foarte bună, eu rămân la părerea că este o echipă bună, omogenă, cu foarte mulți jucători experimentați și cu un antrenor pentru care am un respect deosebit ținând cont de longevitatea de la club, dar pentru maniera în care a reușit să gestioneze momentele din trecut și din acest an. Am o relație de amiciție cu Marius și chiar mi-ar plăcea să am o longevitate ca și el la orice club. În același timp, ne-am pregătit foarte bine și vrem să recuperăm punctele pe care le-am pierdut acasă, din punctul meu de vedere, nemeritat. În unele momente, Hermannstadt arată o forță de joc foarte bună. A reușit să facă un 3-3 cu FCSB acum două etape și au fost la un minut de a câștiga. Clar, rezultatele nu-i ajută, dar cred că această situație au avut-o și anul trecut și au reușit să treacă peste ea. E important pentru noi să fim puși în gardă. Dacă vom avea o organizare defensivă bună, sunt convins că putem să câștigăm fără nicio problemă”, mai consideră Mihalcea.
Tehnicianul arădenilor consideră că echipa lui Marius Măldărășanu resimte și acum plecarea celor trei fotbaliști importanți, dar și accidentarea lui Balaure.
„Chiar dacă Murgia, Goncalveș și Ianis Stoica au plecat în vară, se pare că până în momentul de față nu au reușit să-i suplinească la nivelul la care cei trei se aflau. Iar Balaure este un jucător poate la fel de important ca și cei care au plecat, poate și mai important, ținând cont că pe începutul de campionat a fost unul dintre cei care au livrat cele mai mult assisturi. Este o pierdere importantă pentru ei. Dar au în componență jucători de atac, precum Chițu, Neguț sau Buș, care oricând pot specula jumătăți de ocazie. Putem să profităm de forma mai slabă a celor de la Sibiu, dar, în același timp, i-am atenționat pe băieți. Trebuie să avem aceeași atitudine și același sacrificiu ca și cu Craiova. Eu văd acest meci la fel de greu ca pe cel de la Universitatea Craiova și da, avem și noi jucători care pot face diferența. Avem un lot aproape complet, acum putem să ne gândim și la schimbări în timpul jocului, care să mențină echipa într-o linie competitivă, ca să ne întoarcem de la Sibiu cu victorie. Îi așteptăm și pe suporteri alături de noi, bineînțeles, în număr cât mai mare. Distanța nu este foarte mare, din păcate vremea ne dă bătăi de cap. Dar, sunt convins că vor veni să fie alături de echipă”, a completat Adi Mihalcea.
Unul dintre aspectele pozitive ale confruntării cu U. Cluj, pentru UTA a fost revenirea pe gazon a lui Mino Sota. Mijlocașul japonez nu mai jucase de la finalul lunii august, ca urmare unei rupturi parțiale de ligamente colaterale la nivelul genunchiului stâng. Asiaticul susține că e 100% pregătit de duelul cu Hermannstadt, formație pentru care a evoluat timp de trei sezoane (2021-2024) în Liga 2-a și SuperLigă.
„În primul rând, îmi cer scuze clubului și fanilor, tuturor oamenilor de la UTA pentru aceste trei luni în care nu am jucat. În ultimii 10 ani nu am avut nici o accidentare gravă, asta a fost prima. Eu zic că mă simt foarte bine, am revenit, sunt pregătit 100% și vreau să facem performanță chiar începând de la meciul de la Sibiu. Îl cunosc bine antrenorul Măldărușanu, el știe cum să scape din orice situație. Au mai ajuns aproape de ultimul loc în clasament și au revenit. În fiecare sezon au schimbat câțiva jucători importanți, dar sistemul de joc este același, echipa e foarte unită, organizată, iar noi va trebui să ne concentrăm 200%. Eu vreau să câștigăm acolo, eu sunt jucătorul UTA-ei acum. Cum am mai spus, am petrecut clipe frumoase acolo, momente împreună cu Mister Măldărășanu, cu echipa celor de la Sibiu. Personal mă bucur să mă întorc acolo, dar sunt jucătorul UTA-ei și vreau să câștigăm aceast joc și să aducem puncte la Arad”, a declarat experimentatul mijlocaș al „Bătrânei Doamne”.
Sota va avea serios de transpirat pentru un tricou de titular în centrul liniei mediane arădene. Din această săptămână, după ce a scăpat de interdicția la transferuri, UTA l-a legitimat și pe „închizătorul” kenyan, Richard Odada. Denis Hrezdac, Luca Mihai, Benjamin Van Durmen și Ovidiu Popescu sunt ceilalți patru mijlocași centrali aflați la dispoziția lui Mihalcea.