Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Dezvăluiri după 40 de ani: Helmut Duckadam nu suporta porecla primită după câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua. „Nu-i plăcea”

EXCLUSIV FCSB Dezvăluiri după 40 de ani: Helmut Duckadam nu suporta porecla primită după câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua. „Nu-i plăcea”

Alin Grigore

La 7 mai 2026 s-au împlinit 40 de ani de la cea mai importantă performanță reușită de fotbalul românesc. Steaua București câștiga Cupa Campionilor Europeni în 1986, după o finală de vis cu Barcelona.

Eroul ultimului act a fost portarul Helmut Duckadam, care a parat 4 lovituri de departajare. După finala cu Barcelona, disputată în Spania, Duckadam a fost numit „Eroul de la Sevilla”.

Dezvăluiri după 40 de ani: Helmut Duckadam nu suporta porecla primită după câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua. „Nu-i plăcea”

Cu toate acestea, lui Helmut Duckadam nu-i plăcea acest supranume, lucru dezvăluit chiar de soția sa, Alexandra, în cadrul unei emisiuni EXCLUSIV FCSB.

„(Ce simțea Helmut Duckadam când i se spunea Eroul de la Sevilla?) Nu-i plăcea să i se spună «erou». Zicea că eroi sunt cei care mor în războaie. Nu-i plăcea. Desigur, era conștient de performanța lui și ce au însemnat acele câteva minute în care el a fost protagonist pentru cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Dar în niciun caz erou, nu-i plăcea.

(El era Helmut Duckadam. Atât!) Da. El era un tip foarte modest, cred că știți deja asta. A ales să-și trăiască viața cu o modestie rară. Poate câteodată prea modest pentru cât de mare a fost. Dar revenind la erou, autoritățile din Semlac, de la el din comuna natală, au vrut din timpul vieții să-i facă o statuie, dar Helmut n-a dorit asta”, a declarat Alexandra Duckadam la emisiunea EXCLUSIV FCSB de la ProSport.

„N-a avut o relație foarte strânsă cu niciun coleg din Steaua 1986”

Întrebată cu ce fost coleg de la Steaua a avut Helmut Duckadam cea mai strânsă legătură, Alexandra a surprins: „O relație foarte strânsă nu a avut cu niciunul, nu am fost prieteni de familie cu nimeni, dar cu oricare dintre ei se întâlnea sau vorbea la telefon. Nu era nicio problemă.

(Avea vreo poveste din perioada Steaua pe care îi plăcea să o spună mereu?) Avea multe povești, pentru că era un bun povestitor. Îți era mai mare dragul să-l asculți, că avea și umor și ținere de minte. Majoritatea poveștilor erau din culise sau din repriza a 3-a, nu de pe teren. Erau savuroase”.

Helmut Duckadam a plecat dintre noi la 2 decembrie 2024, la vârsta de 65 de ani, după ce în ultimii ani se confruntase cu mai multe probleme de sănătate.

Emisiunea completă cu Alexandra Duckadam poate fi urmărită mai jos