Haosul s-a declanșat la jumătatea primei reprize a derby-ului din Giulești dintre Rapid și Petrolul Ploiești.
Jandarmii au intervenit în forță în sectorul galeriei oaspete și au făcut uz din belșug de gaze lacrimogene, la scurt timp toții spectatorii prezenți fiind afectați de substanțele iritante duse de vânt în toată arena.
Haosul de nedescris în prima repriză a meciului din Giulești dintre Rapid și Petrolul Ploiești. Jandarmii au intervenit în forță în galeria „lupilor” și au dat cu gaze lacrimogene, forțându-i astfel pe fani să se refugieze în înaltul tribunei.
Dispersate de vânt în tot stadionul, substanțele iritante i-au afectat din plin pe spectatorii prezenți, iar unii dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Și nu numai fanii din tribune au acuzat probleme, ci și jucătorii în teren. La un moment dat, Claudiu Petrila i-a transmis arbitrului de centru că nu poate respira.
„Pe timpul primei reprize, mai mulți suporteri ai echipei Petrolul Ploiești au comis acte de violență în Peluza Sud. În acest context, a fost nevoie de intervenția imediată a forțelor de ordine, moment în care suporterii nu s-au supus somațiilor, fiind nevoie de folosirea substanțelor iritant-lacrimogene. În acest moment, jandarmii acționează pentru detensionarea situației și efectuează verificări pentru identificarea și sancționarea persoanelor care au comis fapte ilegale”, a transmis Jandarmeria.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2FWhatsApp-Image-2026-02-06-at-19.59.37-1400x788.jpeg)
La jumătatea primei reprize, suporterii „găzari” s-au luat la bătaie între ei, moment în care jandarmii le-au cerut fanilor să se oprească.
În zadar, ultrașii oaspeți nu s-au potolit, astfel că forțele de ordine au recurs la gaze lacrimogene. Nu după mult timp, scandalul a fost aplanat, iar suporterii grupării oaspete nu au fost nevoiți să părăsească sectorul de peluză.
Unii dintre aceștia nu a scăpat atât de ieftin și au fost scoși de pe stadion și escortați dubele Jandarmeriei unde au fost amendați.