Hanca show! Puștiul fotbalistului de la Petrolul a făcut spectacol la interviul tatălui său. FOTO

Hanca show! Puștiul fotbalistului de la Petrolul a făcut spectacol la interviul tatălui său. FOTO
  • Publicat:

Sergiu Hanca a revenit cu succes la Petrolul, întorcându-se pe teren după o pauză de aproape trei luni, cauzată de o accidentare gravă, provocată de Dawa, la meciul cu FCSB.

Fotbalistul de 31 de ani a intrat pe teren în minutul 64 al meciului cu Dinamo, câștigat de lupii galbeni cu 1-0 și a jucat foarte bine, chiar dacă la final a avut o altercație cu unul dintre oficialii dinamoviști, în urma căreia s-a ales cu un cartonaș galben.

Hanca a a vut ceva de împărțit cu Sorin Colceag, unul dintre antrenorii lui Dinamo, cei doi fiind despărțiți de colegi, însă faptul că și-a ieșit din fire, îl va costa pe Sergiu o etapă de suspendare, el primind al patrulea galben și urmând să lipsească astfel de la confruntarea cu Oțelul, de sâmbăta viitoare.

Puștiul lui Sergiu Hanca, spectacol la interviul tatălui său

Sergiu a fost însă destins la interviurile de după meci, unde însă puștiul său a făcut show, stând la picioarele tatălui și părând ba amuzat, ba plictisit, ba dornic de a interveni și el în discuție.

„Trebuie să ne uităm la noi, la Petrolul, nu la celelalte echipe. Campionatul este foarte strâns, trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut. Cred că putem face lucruri frumoase împreună. Dinamo este o echipă care își joacă șansa la fiecare meci. Ei știu cel mai bine ce se întâmplă acolo. Mi-aș dori să se salveze pentru că ar fi bine pentru fotbalul românesc. Este un club de tradiție”, a spus Sergiu Hanca, la interviuri.

El a fost susținut din tribună și de soția sa, Andreea, care a postat un mesaj emoționant și câteva imagini cu revenirea lui Sergiu după accidentare. „Nu există fericire mai mare decât să te văd pe tine sănătos. Îi mulțumesc lui Dumnezeu”, a scris Andreea Hanca, pe Instagram.

Sergiu și Andreea Hanca au împreună trei copii și formează una dintre cele mai frumoase familii din fotbalul românesc. Andreea a recunoscut că nu îi este ușor deloc să se adapteze în funcție de starea lui Sergiu Hanca, după fiecare partidă pe care o dispută.

„E foarte grea viața de soție de fotbalist. Mergi prin viață cu pedala călcată la maximum. Când o faci ani la rând există stres, stres, stres, tu nu ai nici măcar o săptămână timp să te bucuri. Uite, ai avut o victorie și îți iei câteva zile să te bucuri. Nu există asta. Pui punct și o iei de la capăt. Noi (n.r. femeile) în spate trebuie să fim acolo mereu. Mă doare glezna, de ce nu joc, non-stop este o alergătură continuă. Nu e ușor, e foarte greu. Să vezi când vine acasă și nu e fericit, chiar dacă a câștigat. Fotbalul e un stil de viață și este prima mea iubire”, a spus Andreea Hanca, în podcastul Tare de Tot.

 

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…