Hanca, acuze grave la adresa lui Colțescu: „Țipa la mine: Dă-i drumul de aici, nesimțitule!”

Hanca, acuze grave la adresa lui Colțescu: „Țipa la mine: Dă-i drumul de aici, nesimțitule!”
Sport Pictures

Petrolul a pierdut, pe tern propriu, scor 0-1, meciul cu UTA, o partidă extrem de tensionată, în care gazdele au avut două goluri anulate. Lucrurile au degenerat în final, mai ales că, după toate problemele de arbitraj, Sebastian Colțescu a fluierat finalul partidei când Petrolul trebuia să execute un corner.

Ploieștenii au protestat, iar unul dintre ei, Sergiu Hanca, care fusese înlocuit, s-a ales cu două cartonașe galbene consecutive, și implicit cu cel roșu.

Hanca a explicat ce s-a întâmplat și de ce a ajuns să fie eliminat.

Hanca, acuze grave la adresa lui Colțescu

”Este simplu, meritam un galben şi atât. Este ultima fază, o dau în corner şi fluieră finalul meciului, nu am văzut nicăieri în fotbal să ai corner şi să fluieri finalul. De pe bancă am alergat spre el, mi-a dat galben, i-am vorbit foarte frumos, i-am spus că îl rog frumos să-mi explice și mie cum poate face asta. El a început să țipe: Dă-i drumul de aici, nesimţitule, cum îţi permiţi?

Eu nu vorbesc nici cu colegii mei aşa. Nu ştiu, poate aşa sunt eu, aveam altă părere. Săptămâna viitoare eu stau acasă, mă uit, poate pierde echipa, el va arbitra.

Vă rog frumos să vă uitaţi pe camere, sunt martori în zonă, întrebaţi-i cum am vorbit cu el. E normal să fie tensiune, am avut două goluri anulate, dar mai aveam un corner, poate dădeam gol acolo”, a declarat Hanca.

Petrolul nu l-a pierdut doar pe Hanca ci și pe Yohan Roche. Acesta a primit al patrulea galben și este suspendat pentru meciul cu CFR Cluj.

Roche a fost avertizat pentru că, după al doilea gol anulat Petrolului, s-a îndreptat către camera VAR pentru a vedea și el reluarea fazei. Extrem de nervos, Colțescu i-a dat galben, fiind nevoie de intervenția lui Gicu Grozav pentru a calma lucrurile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania