Daniel Pancu este alesul lui Nelu Varga pentru funcția de antrenor al celor de la CFR Cluj. Acum, tehnicianul a făcut dezvăluiri despre negocierile pe care le-a purtat cu formația din Gruia.
Fostul internațional a povestit că a fost sunat de către Nelu Varga, patronul ardelenilor, dar și de către Giovanni Becali, cel care i-a comunicat că CFR Cluj este interesată de serviciile lui.
CFR Cluj a rămas fără antrenor după ce s-a despărțit de italianul Andrea Mandorlini. Chiar dacă părea că Dan Petrescu este foarte aproape să se întoarcă pe banca ardelenilor, planurile lui Nelu Varga s-au schimbat, iar Daniel Pancu este alesul pentru funcția de antrenor al formaței din Gruia.
Fostul internațional a povestit că a fost sunat de către Nelu Varga, patronul ardelenilor, dar și de către Giovanni Becali, cel care i-a comunicat că CFR Cluj este interesată de serviciile lui.
„Nu e vreo poveste. Ieri am fost sunat de domnul Varga. Înainte, de domnul Giovanni Becali, mi-a spus de interesul lor. Am discutat de mai multe ori pe parcursul zilei de ieri, am discutat și astăzi cu domnul președinte Mureșan. Nu am avut prea multe condiții de pus, e un club foarte mare, nu știu cum s-a ajuns în situația actuală. E de neimaginat, cu lotul acesta. Singura problemă este legată de numărul de jucători, din punctul meu de vedere. În 2012, am trăit ca jucător o situație în care clubul își făcuse planuri pentru cupele europene, eram 31 sau 32 de jucători în lot. Era groaznic. Starea de spirit face diferența în ziua de azi. Cu 34 de jucători în lot, nu ai cum. Eu nu am ce face acum, nu cunoscut jucătorii, cunosc doar patru de acolo, care au fost la EURO cu mine. Cu Deac am mai jucat împreună. Asta a fost singura mea problemă legată de CFR.
Au mai fost tatonări în trecut, prin intermediari. De data aceasta au fost telefoane frecvente. A fost clar de ieri că interesul lor era real. Chiar dacă au mai discutat cu alți antrenori, eram printre favoriți.
Pe 8-9 decembrie primesc licența. În acest moment, Laurențiu Rus are derogare. E valabilă.
Obiectivele le discutăm mâine seară. Participarea într-o cupă europeană, cu siguranță. Poate prin câștigarea Cupei, prin play-off. E o diferență uriașă, mulți calculează 6 puncte până la locul 6. Dar, acel loc e vânat de mai multe echipe. Ne uităm la FC Argeș, la Dinamo, ar fi 11 puncte de recuperat.
Meciurile vin, sunt grele toate. Singura nemulțumire e legată de numărul de jucători din lot. M-am uitat la toate meciurile de azi. Dinamo are stilul ei, o echipă foarte omogenă, chiar dacă pare că traversează o perioadă mai puțin fericită. Cred că va fi un joc interesant vineri.
(Care va fi abordarea ta față de Louis Munteanu?) Nu știu, am avut o relație foarte bună cu el. Nu cred că este un caz cu el. Din ce știu eu, e accidentat, a recidivat după accidentarea avută la echipa națională. Dar, este bine. A început să se antreneze.
(Ioan Andone a spus că va fi extrem de dificil, că e un vestiar greu) Regulile la mine sunt foarte simple. Ai valoare, ești foarte bine plătit, le respecți. Mizez pe profesionalismul lor. Nu sunt vinovat că las 12-13 jucători în afara lotului la fiecare meci. Sper să înțeleagă asta.
(Păun a înscris, a făcut câteva gesturi după gol) Nu cunosc, nu știu despre ce e vorba, nu știu care e istoricul”, a declarat Daniel Pancu, la DigiSport.