Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Giovanni Becali i-a pus la punct pe Mircea Lucescu şi Ion Crăciunescu: „E o prostie”

Giovanni Becali i-a pus la punct pe Mircea Lucescu şi Ion Crăciunescu: „E o prostie”

Giovanni Becali i-a pus la punct pe Mircea Lucescu şi Ion Crăciunescu: „E o prostie"
SURSA FOTO: CAPTURĂ VIDEO PROSPORT LIVE

Giovanni Becali (72 de ani), poate cel mai renumit impresar din fotbalul românesc, i-a pus la punct pe Mircea Lucescu (79) și Ion Crăciunescu (74), după ce aceștia din urmă s-au contrat prin intermediul unor reacții recente.

Totul a plecat de la o declarație oferită de actualul selecționer, care a sugerat că fostul arbitru ar fi ajutat-o pe Dinamo București în trecut.

Giovanni Becali, stupefiat de contrele recente dintre Mircea Lucescu și Ion Crăciunescu

La doar câteva luni distanță după ce a spus că pentru el FCSB este Steaua, selecționerul Mircea Lucescu i-a atacat din nou pe „militari”, de data aceasta cu rememorarea unor derby-uri mai vechi, din finalul intervalului 1985 – 1990, în care a activat din postura de manager al „câinilor”.

Însă, „Il Luce” nu a lovit doar în steliști de data aceasta, ci și în fostul mare arbitru Ion Crăciunescu. Pe scurt, Mircea Lucescu a spus că Steaua o bătea pe Dinamo între 1989 și 1990 doar „cu ajutorul lui Ion Crăciunescu”.

Așa cum era de așteptat, declarația l-a scos din minți pe fostul mare arbitru, care a răspuns printr-un atac cel puțin la fel de dur. Ion Crăciunescu a spus că Mircea Lucescu este „regele minciunilor” și că „a păcălit fotbalul românesc”.

Contrele dintre cei doi s-au încheiat în acest punct, însă Giovanni Becali, apropiat de ei ca vârstă și poate cel mai renumit impresar din fotbalul românesc, consideră că nici măcar nu trebuia să se ajungă la o asemenea confruntare de la distanță. De altfel, agentul i-a sfătuit pe toți cei care au fost implicați activ în fotbalul de înaintea Revoluției să îngroape definitiv momentele pe care le-au trăit în acea perioadă și să nu le mai transforme în subiecte de actualitate:

Eu cred că e o prostie, au trecut atâția ani, s-au întâmplat atâtea. Lucescu a trecut prin atâtea echipe, atâtea succesuri, Crăciunescu la fel, a fost al doilea arbitru (n.r. al lumii), eu nu știu dacă le vârsta lor se mai merită să ajungă la asemenea discuții. Exact cum nu se vorbește și nu e voie să vorbești de naziști și legionari, așa ar trebui să nu mai vorbești de trecutul fotbalului românesc, cel puțin de dinainte de Revoluție. După, poate mai avem dreptul, că le-am trăit pe viu cu toții”, a fost concluzia trasă de Giovanni Becali, potrivit Iamsport.ro.

Mircea Lucescu a cucerit titlul cu Dinamo la finalul sezonului 1989 – 1990

Instalat în funcția de antrenor al „câinilor” în 1985, Mircea Lucescu a cules roadele principale chiar la ultimul sezon.

La finalul stagiunii 1989 – 1990, „Il Luce” a cucerit alături de Dinamo București atât campionatul, cât și Cupa României.

Trebuie precizat că a mai câștigat o Cupă a României și la sezonul de debut, 1985 – 1986.

După experiența Dinamo, pentru „Il Luce” a urmat, în vara lui 1990, prima aventură europeană. Atunci a semnat cu Pisa, din Italia, pe care a antrenat-o până în martie 1991.