Gigi Becali a ratat transferul unui fotbalist important, care a ales să semneze un contract valabil pentru o perioadă de doi ani de zile cu CFR Cluj.
Latifundiarul din Pipera s-a arătat dezamăgit de decizia pe care jucătorul a luat-o și a recunoscut că își făcuse planuri cu el pentru stagiunea următoare.
În această perioadă, Gigi Becali caută soluții pentru a întări lotul pregătit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Latifundiarul din Pipera își dorește ca echipa lui să ajungă în grupele UEFA Champions League, iar pentru ca acest lucru să fie posibil este dispus să facă sacrificii financiare importante.
În urmă cu doar câteva săptămâni, omul de afaceri a declarat că își dorește să îl aducă la FCSB pe Karlo Muhau, croat care în trecut a evoluat pentru CFR Cluj. Mai mult de atât, Gigi Becali a menționat că jucătorul i-a promis că va semna cu campioana României în cazul în care nu își va găsi o înțelegere în Arabia Saudită.
Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar Karlo Muhar s-a întors la CFR Cluj. Această veste a ajuns și la urechile lui Gigi Becali, care s-a arătat dezamăgit de decizia luată de fotbalist. Totodată, omul de afaceri a recunoscut că avea deja planuri cu jucătorul pe care a încercat să îl transfere.
„S-a dus la CFR Cluj? Asta este. Îmi pare rău, pentru că Muhar este un fotbalist foarte bun. Da, eu îl voiam, îmi făcusem planuri cu el, dar dacă l-a convins Neluţu Varga, nu mai am ce face”, a declarat Gigi Becali, conform digisport.ro.
Karlo Muhar, fotbalist care a mai evoluat la CFR Cluj în perioada 2022 şi 2024, marcând 18 goluri în 97 de meciuri, a ales să se întoarcă la echipa patronată de Nelu Varga. Croatul va încasa un salariu de 50.000 de euro la vicecampioana României, dar va primi și un bonus de instalare, în valoare de 800.000 de euro.
Fotbalistul în vârstă de 29 de ani, adus pentru a-l ajuta pe Dan Petrescu să cucerească un nou titlu cu CFR Cluj, a semnat un contract valabil până în vara anului 2027 cu ardelenii.