Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Planul de 2 MILIARDE de euro al lui Gigi Becali: vinde FCSB și va împărți banii celor trei fiice! „N-o las moștenire”

Planul de 2 MILIARDE de euro al lui Gigi Becali: vinde FCSB și va împărți banii celor trei fiice! „N-o las moștenire”

Planul de 2 MILIARDE de euro al lui Gigi Becali: vinde FCSB și va împărți banii celor trei fiice! „N-o las moștenire”
Gigi Becali a stabilit viitorul clubului FCSB. Sursa: fotomontaj ProSport

Gigi Becali (67 de ani) a decis ce urmează să se întâmple cu al său club, FCSB, după ce el se va retrage din mediul fotbalistic. Latifundiarul a expus totul: fetele sale nu vor moșteni gruparea roș-albastră!

În ultimii ani, cunoscutul afacerist a vorbit în mod constant despre acest subiect. Becali a exprimat dorința ca fiicele lui să intre în acțiune, dar ele nu privesc acest pas cu ochi buni. Drept urmare, „Războinicul Luminii” a conturat un nou plan.

Gigi Becali va vinde clubul FCSB în schimbul unei sume monstruoase, iar banii vor ajunge la cele trei fete ale sale: „. Fotbalul e nenorocire. 33% la fiecare”

De-a lungul anilor, omul de business din Pipera a observat cum mulți finanțatori au ajuns în situații teribile, după investițiile masive făcute în fotbal. Gigi Becali nu vrea ca cele trei fiice ale sale să se izbească de asemenea probleme.

Astfel, chiar dacă nu are de gând să se retragă în viitorul apropiat, miliardarul a pregătit deja un plan. El va vinde clubul din Superliga, iar fiecare copil al lui va primi 33% din suma totală.

„Dacă nu iubești, lași fotbalul moștenire. Fotbalul e distrugerea unui om. Poate să te bage în faliment. Te nenorocește.

Nu pot lăsa familiei mele o gaură neagră drept moștenire. Când fac 100 de ani, o vând. Și dau banii familiei. Atunci o să coste 2 miliarde (n.r. – de euro). Dau banii la fete. 33% la fiecare.

Ce să fac? Să le las povara? Să le las distrugerea? Le lași distrugerea. Fotbalul e nenorocire. Trebuie să ai inteligență multă”, a declarat Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.

„Copos mai e? Iancu mai e? Pe Borcea nu l-a nenorocit? Doar eu am rămas”

Gigi Becali a continuat, enumerând greii care nu au atins succesul urmărit în sportul-rege. A făcut referire la Marian Iancu, Adrian Porumboiu, Cristi Borcea și la Adrian Mititelu, printre alții.

„Ia-i pe toți. Copos mai e? Iancu mai e? Pe Iancu și pe Porumboiu i-a nenorocit (n.r. – fotbalul) cu banii. Dacă nu pierdea banii la fotbal, Iancu era mare de tot acum, ca avere. Iancu e băiat deștept. Îi merge mintea, dar l-a nenorocit fotbalul.

Porumboiu, 50 de milioane (n.r. – de euro). E băiat deștept. Dacă nu era fotbalul… Pe Copos l-au nenorocit alte afaceri. Pe Borcea nu l-a nenorocit?

Pe Bucșaru… Pe Dinel Staicu l-a nenorocit. Pe Mititelu, praf. Toți! Doar eu am rămas. În rest, pe toți i-a nenorocit. Sechelariu, praf! I-a nenorocit”, a conchis Gigi Becali, conform sursei citate anterior.