Ilie Lemnaru a declarat pentru ProSport că transferul lui Gele la FCSB nu este atât de simplu de realizat, pentru doar 200.000 de euro, așa cum a anunțat Gigi Becali.
Gigi Becali a spus în ultmele zile că va aduce un atacant la FCSB, iar după ce s-a vorbit despre transferurile lui Blănuță, Koljic și Dugandzic, patronul FCSB pare că s-a decis asupra lui Gele de la Slobozia.
Becali a anunțat la Fanatik că va plăti ialomițenilor 200.000 de euro pentru trecerea imediată a lui Gele la FCSB. Atacantul lui Adi Mihalcea se află în ultimele șase luni de contract cu Unirea Slobozia.
Însă, se pare că oficialii celor de la Unirea Slobozia nu ar fi dispuși să se despartă prea ușor de Gele, chiar dacă jucătorul se află în ultimele șase luni de contract.
„Voi credeți că e gata, zice Gigi că ne dă 200 de mii de euro și gata se duce Gele la FCSB? Și noi ce facem? De unde îi mai aduc eu în ultima zi lui Adi Mihalcea atacant în schimbul lui Gele? Adică, pe alții Gigi dă milioane, este refuzat, caută apoi și pe alții, dar când vede că nu îi iese nimic vine la noi și ni-l ia pe Gele cu 200 de mii? Stați așa, că nu e chiar atât de simplu. Și pe suma asta! Deci, momentan nu e nimic sigur, că nu vreau ca noi să fim descoperiți”, a spus Lemnaru.
ProSport l-a contactat și pe Adi Mihalcea, iar acesta a spus că nu își dorește sub nicio formă să rămână fără Gele. „Eu nu o să vorbesc de suma oferită de Gigi Becali, deși pe mine nu m-a anunțat nimeni și nu știu nimic. Dar, după câte îmi dau seama voi avea o zi tare grea. Ne apropiem de finalul campaniei de achiziții, iar pierderea lui Gele e ultimul lucru de care voiam să aud.
Eu unul nu doresc să îl pierdem pe Gele. Am mare nevoie de el la echipă, iar fără Gele ne va fi greu să ne îndeplinim obiectivul. Pe cine credeți că am putea noi să mai aducem în loc în ultima zi de transferuri? Nici nu vreau să mă gândesc că s-ar putea să rămânem fără el. Eu nu îmi doresc așa ceva”, a declarat Mihalcea.