Gigi Becali (68 de ani) a oferit o reacție de ultimă oră despre negocierile pentru Meriton Korenica (29 de ani), în contextul în care pentru obținerea semnăturii kosovarului se află în discuții și Universitatea Craiova, campioana României.
Reamintim că în urmă cu câteva zile, Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație al FCSB, afirmase că există un interes uriaș pentru vedeta lui CFR Cluj, însă nu și din partea clubului finanțat de Gigi Becali.
Gigi Becali a reacționat cu privire la negocierile pentru transferul lui Meriton Korenica, jucătorul lui CFR Cluj, când mai sunt doar câteva zile din perioada de mercato în Superliga. Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, i-ar fi făcut o ofertă consistentă lui Nelu Varga, însă s-a lovit de un refuz din partea acestuia.
Potrivit golazo, oferta lui Becali ar fi fost de 1.000.000 de euro, însă latifundiarul din Pipera a afirmat că nu este dispus să liciteze, chiar dacă banii nu sunt o problemă.
„Eu am făcut o ofertă de 500.000 de euro și atât. Eu nici nu știam că-l vrea Rotaru (n.r. patronul Universității Craiova). Să-l ia el, atunci. Eu nu fac licitații. Dacă vreau, iau. Ce, sunt idiot? Unii încearcă să facă licitație între mine și Rotaru. Eu nu fac! Nu dau peste Rotaru. Să-l ia Rotaru.
Varga a zis că are din America vreo 800.000 de euro. Eu nu dau 800.000 de euro. Și că are oferă de 700.000 de euro de la Craiova. Să-l dea la Craiova atunci! Eu am dat mai puțin decât Rotaru.
Nu fac licitație. Un milion nu dau! Doamne ferește! Ce, am băut gaz? Cum să dau un milion de euro pe Korenica? Pe mine nu mă păcălesc. Eu am bani, dar la mine nu există licitație”, a declarat Gigi Becali pentru GSP.
Meriton Korenica a venit la CFR Cluj în 2024, în schimbul a 400.000 de euro, iar la acel moment era cotat la 400.000 de euro. Evoluțiile bune, cu 27 de goluri și 17 pase decisive în cele 110 meciuri jucate, i-au crescut valoarea kosovarului. În prezent are o cotă de piață de 3.000.000 de euro, fiind cel mai valoros din lotul lui CFR Cluj, al treilea în clasamentul din Superliga.
Korenica mai are un an din contractul cu CFR Cluj, iar Varga cere pentru transferul său jumătate din valoarea la care este cotat fotbalistul în acest moment.
„Nu există să plece fără banii corecți. Dacă primim banii corecți, bine, dacă nu, nu. Nu există 300-500.000 de euro… Vrăjeli! Sub 1,5 milioane de euro nici nu intră în discuție”, a declarat Varga pentru sursa menționată anterior.
CFR Cluj se află într-o situație complicată, iar luna trecută a cerut intrarea în insolvență, instanța acceptând solicitarea clubului din Gruia.