Gigi Becali, reacție de grandoman după întâlnirile cu Dan Petrescu și Anghel Iordănescu: „Să vină ei la împărat”

Alin GrigoreCristian Hitruc
SURSĂ: ProSport

Gigi Becali a oferit o reacție de grandoman la finalul meciului dintre FCSB și Oțelul Galați, din etapa a 11-a, încheiat cu victoria la limită a „roș-albaștrilor”, scor 1-0.

Întrebat dacă a discutat cu Dan Petrescu, Anghel Iordănescu și Edi Iordănescu, cei care au văzut din meciul din aceeași lojă, latifundiarul din Pipera a dat un răspuns cel puțin surprinzător.

Gigi Becali n-a mers să vorbească cu Dan Petrescu și Anghel Iordănescu

FCSB și Oțelul Galați s-au întâlnit duminică, 10 octombrie 2026, în etapa a 11-a din Superliga României, într-o partidă încheiată cu victoria la limită a „roș-albaștrilor”, scor 1-0.

La meciul disputat pe Arena Națională din București a fost prezent, în mod surprinzător, și Gigi Becali. Acesta a văzut partida dintr-o lojă VIP, unde și-au făcut apariția nume importante din fotbalul românesc, precum Dan Petrescu, Anghel Iordănescu sau Edi Iordănescu.

Întrebat dacă a vorbit cu cei trei antrenori, latifundiarul din Pipera a oferit o reacție demnă de un adevărat grandoman și a precizat că aceștia puteau să vină și să discute cu el, pentru că el este „împăratul”.

„(V-ați întâlnit cu Edi Iordănescu, Anghel Iordănescu, Dan Petrescu) Pe Puiu l-am salutat, am vorbit cu Dan Petrescu înainte. Să mă duc eu la ei? Puteau să vină ei la împărat!”, a declarat Gigi Becali, la finalul partidei cu Oțelul Galați.

Gigi Becali spunea că nu mai vine la stadion

Pe data de 23 septembrie 2026, Gigi Becali declara că nu mai intenționează să meargă la meciurile obișnuite disputate de FCSB în Superliga României. Totodată, omul de afaceri a spus că ar face excepții doar pentru meciurile din UEFA Champions League sau pentru sărbătorirea unui titlu.

„Nu revin la stadion. Dacă suntem campioni mai devreme și să merg ca la spectacol, da, vin. Dar nu mă mai deranjez altfel, mai bine stau liniștit în pat. N-am nevoie, stau liniștit. Aaa, dacă e Liga Campionilor, da”, spunea Gigi Becali, în lunea septembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]