Gigi Becali (68 de ani), finanțatorul FCSB, a fost pus la punct de fostul internațional Ionel Dănciulescu (49 de ani) după ce a făcut o comparație deplasată între Mirel Rădoi (45 de ani) și Karlo Muhar (30 de ani), unul dintre cele mai recente transferuri ale fostei campioane.
Patronul s-a arătat foarte încântat de mutarea sa, prin aducerea în lot a fostului jucător de la CFR Cluj, și nu a ezitat să afirme că Muhar „este mai tare decât Mirel”.
Ionel Dănciulescu, fost jucător la Steaua și emblemă în „Ștefan cel Mare”, l-a pus la punct pe Gigi Becali, după ce acesta din urmă a făcut o comparație deplasată între Mirel Rădoi, fostul său coleg, la echipa de club, dar și la cea națională, și Karlo Muhar, noul mijlocaș al lui FCSB.
„Eu nu o să fiu niciodată de acord cu această comparație, Muhar, mai bun decât Mirel Rădoi. Cu toate că sunt jucători diferiți, din toate punctele de vedere.
Muhar nu o să poată niciodată să se apropie de valoarea lui Mirel Rădoi. Lixandru e mai defensiv decât Muhar. Muhar este un jucător căruia îi place să atace foarte bine spațiile, să ajungă în fața porții”, a declarat Ionel Dănciulescu pentru Digi Sport.
În cariera sa, încheiată în 2015, Rădoi a jucat la FC Drpbeta, Extensiv Craiova, Steaua, Al-Hilal, Al-Aiun, Al-Ahli și Al-Arabi. În cele 340 de meciuri cu echipele de club, Rădoi a înscris 37 de goluri și a dat 21 de pase decisive. În privința echipei naționale, Rădoi a avut 67 de selecții, cu două goluri marcate.
Karlo Muhar a venit la FCSB din postura de jucător liber de contract, după ce în vară și-a reziliat înțelegerea cu gruparea din Gruia.
Pentru CFR Cluj, Muhar a jucat în 136 de meciuri, în toate competițiile, cu 22 de goluri înscrise și 12 pase decisive.
„Sunt încântat de Drăguș (n.r. unul dintre cele trei transferuri făcute pe ultima sută de metri din perioada de mercato), dar și mai încântat de Muhar. Nouă nu ne mergea mijlocul. L-am luat pe Joao Paulo, dar nu e cum e Muhar.
Trebuie să fie ca el, sigur că nu-ți ia nimeni mingea. Dacă driblezi la mijlocul terenului și pierzi mingea nu e ok. E foarte puternic, recuperează și pasează. El nu driblează. El dacă are culoar urcă”, a afirmat Gigi Becali, la Digi Sport.
Croatul a fost trecut deja pe lista LPF, astfel că va avea drept de joc pentru partida de la Ploiești, cu Petrolul, contând pentru runda 9 din Superliga. Meciul este programat luni, 14 septembrie, de la ora 21:00.