Gigi Becali a mai trecut un fotbalist pe lista neagră după Chiricheș: „Vine baba cu colacii până pune piciorul pe minge”

Gigi Becali a mai trecut un fotbalist pe lista neagră după Chiricheș: „Vine baba cu colacii până pune piciorul pe minge”
Colaj ProSport

Nu doar Vlad Chiricheș (36 de ani) a fost luat în colimator de Gigi Becali (67) după partida FCSB – Oțelul Galați 4-0, ci și un alt jucător care evoluează la mijlocul terenului.

Este vorba despre Ofri Arad (27), israelian care în etapa 4 din play-out-ul Superligii a fost trimis pe teren în ultimele 13 minute.

Ultimatum pentru Ofri Arad la FCSB! După ce l-a distrus pe Chiricheș, Gigi Becali l-a avertizat și pe mijlocașul israelian

Partida FCSB – Oțelul Galați 4-0, din etapa 4 a play-out-ului, contrar scorului de pe tabelă, a stârnit un mic haos în cadrul echipei roș-albastre, după ce patronul nu a fost mulțumit de felul în care a arătat jocul.

Gigi Becali l-a făcut praf pe Chiricheș de Paște și a transmis un ordin clar băncii tehnice, unde în prim-plan se află finul Mirel Rădoi.

Pe scurt, Gigi Becali nu îl mai vrea pe veteranul în vârstă de 36 de ani în teren la niciun meci și a transmis că este gata să sacrifice din nou relația cu Rădoi pentru a-i fi îndeplinită cerința. De asemenea, afaceristul a spus că Vlad Chiricheș va trebui să își facă bagajele din vară: „La toți jucătorii depinde de Mirel. Doar la Chiricheş depinde de mine, unde eu ştiu că e 100% (n.r.- plecat la vară), nu-mi mai trebuie specialişti”, a punctat Becali.

Însă, pe lista neagră a mai fost trecut un jucător, care aparent a primit un ultimatum din partea patronului. E vorba despre Ofri Arad, jucător transferat în iarnă la recomandarea lui Mihai Stoica.

Mijlocașul israelian are un CV impresionant, însă la FCSB a ajuns cu probleme medicale și nu și-a putut pune în valoare calitățile. Arad a jucat doar 13 minute în finalul partidei cu Oțelul, iar anterior a mai bifat trei meciuri: FCSB – Metaloglobus 4-1 (a jucat 46 de minute), UTA Arad – FCSB 2-4 (31 de minute) și FCSB – U Cluj 1-3 (27 de minute).

Gigi Becali a spus că, în proporții mari, s-a convins de ce poate Ofri Arad și mijlocașul israelian ar putea avea aceeași soartă ca Vlad Chiricheș:

„Am jucat în 10, dacă n-ai mijlocaş… O să-l vedem şi pe ăla (n.r. – pe Ofri Arad), că şi pe ăla l-am văzut tot genul ăla că vine baba cu colacii până pun eu piciorul pe minge. Să-l vedem şi pe ăla, că tot un fel de Chiricheş este. Eu spun ce văd. Se vede mâna lui Mirel la 4-0, dar Chiricheş nu mai poate fotbal.

Chiricheş nu mai poate fotbal, că fotbal ştie cât 1.000. Ofri Arad e cam asemănător cu el. Baba e ager, dar face nişte greşeli de te curăţă. Lixandru se ascunde de fotbal, nu mai ştie nici el, săracul, încotro s-o apuce. Să dea Dumnezeu să ne calificăm (n.r. – în faza principală Conference League) să iau cinci, şase jucători. Mirel are o problemă la mijlocul terenului, că din patru nu are pe cine să aleagă.

Unde eu ştiu ceva 100% nu mai întreb niciun specialist. Toţi jucătorii depind de Mirel, singurul care depinde de mine e Chiricheş”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.

Ofri Arad are 10 meciuri jucate în naționala mare a Israelului

Înainte de a semna cu FCSB, Ofri Arad a jucat pentru Kairat Almaty, alături de care a concurat inclusiv în faza principală din Champions League, sezonul 2025-2026. De altfel, ultimul meci jucat de el pentru gruparea din Kazahstan a fost în Liga Campionilor, într-o înfrângere cu Inter Milano în care a marcat și un gol.

Anterior, Ofri Arad a mai jucat pentru Maccabi Haifa și Hapoel Ramat Gan, ambele din Israel. Pentru selecționata mare de la Tel-Aviv, Arad a bifat 10 apariții, fără să înscrie.

Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota sa de piață este de 1.200.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Te trezești înaintea alarmei? Ce se întâmplă în corpul tău
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania