FCSB și Universitatea Craiova își pot lua adio cel puțin deocamdată de la Remus Guțea (19 ani), care nu va pleca de la Voluntari în această vară.
Conducerea clubului din Voluntari a decis ca fotbalistul să mai continue cel puțin până în iarnă sub comanda lui Florin Pîrvu, interval în care cota lui Guțea poate să crească.
Continuă mișcările importante pe piața transferurilor, însă cert este că Remus Guțea nu va pleca în această vară de la FC Voluntari.
Fotbalistul care a jucat pentru România U19 va continua în tricoul nou-promovatei din Superliga, chiar dacă și Cagliari, unde a jucat și Florinel Coman, s-a interesat de posibilitatea de a pune mâna pe acest fotbalist.
Rămâne de văzut dacă va crește cota lui Guțea în acest interval, în condițiile în care gruparea din Serie A a pregătit un pachet consistent, cu diferite bonusuri, prin care FC Voluntari putea lua în jur de două milioane de euro.
„Guțea este netransferabil. Negocierile pot continua doar în iarnă, sau la finalul sezonului”, susțin sursele ProSport.
Pe lângă propunerea din Serie A, despre care ProSport a scris în exclusivitate, Guțea a fost dorit atât de Gigi Becali, cât și de Mihai Rotaru, patroni care pot achita oricând sume importante pentru jucători de top.
În ultimele zile, patronul celor de la FCSB a insistat pentru a-l lua pe Guțea, însă mutarea nu s-a mai realizat în cele din urmă.
Gigi Becali a fost atras în primul rând de vârsta lui Guțea, conștient că acesta poate fi vândut pe o sumă importantă în cazul în care va avea evoluții bune. În plus, Remus este și jucător U21, condiție obligatorie pentru echipele care joacă în Superliga.
În urmă cu aproape un an, Guțea a fost și pe radarul lui Gică Hagi la Farul.
(n.n. Cât costă Guțea, peste 500.000 de euro?) Aș spune că mai degrabă șapte cifre. Voluntariul își vinde destul de greu pielea când vine vorba de jucători, iar un jucător ca Guțea n-a mai trecut în ultimii ani prin curtea lor.
Guțea era deja un nume cunoscut de acum trei ani. A tot avut oferte, inclusiv de la cluburi importante din Serie A, în ultimii ani. Au fost oferte concrete din străinătate pe adresa clubului. Acum există doar tatonări”, a declarat Cristian Cernodolea, pentru ProSport, la „Exclusiv FCSB”.